Am invitat-o pe doamna Toamnă la un ceai , La un ceai de vară , din flori de tei Și am sărutat-o cu ochii mei . O eșarfă mi-a adus în dar Și cercei de chihlimbar , O crizantemă-n păr mi-a pus Și prin povestea ei m-a dus . Am stat o după-amiază întreagă Ascultând Mozart la un ceai de vară Trecând în alte sfere pe acorduri de vioară . În liniștea de după cânt S-a auzit o frunză foșnind , departe .... Mi s-a părut o filă-ntoarsă de carte , Din cartea toamnei cu povești . Când seara peste fire s-a lăsat Doamna , pelerina-i aurie a îmbrăcat , Mi-a spus că trebuie să plece Și m-a sărutat cu-n aer rece . Eu am îmbrățișat-o atât de strâns Că a izbucnit în plâns , un plâns de bucurie Și a plecat lăsând în urma ei o dâră ruginie .
Din miezul toamnei ceasornicul mă strigă pe numele meu de copil . Lunec prin zi cu părul un pic răvășit , lunec tăcută și nimeni nu mă întrerupe . Sunt perfectă așa. Îmi doresc o liniște primordială , eternă . Și lunec prin zi doar eu cu numele meu de copil .
Dorul meu este o corabie pe mare ..... Oare ? Sau , ce este dorul meu ? Mă privesc în oglindă printre fluturii de noapte, ochii caută ceva de ieri ....
Seara îmi caut tăcerile , le strig , în șoaptă . Și ele vin , cum le recunosc ? După zgomotul pașilor , vin plutind .... după atingeri , întind mâna spre ele și le simt . Uneori le recunosc după lungimea muțeniei și după culoare . Caut tăcerile în incertitudini , prin mii de motive și puzderii , le caut peste tot sub gluga serii și le găsesc înainte să se spargă de aer . Învăluită în tăcere și strivită de bocancii timpului mă las dormindă până voi fi culeasă dintre tăceri .
Pe-o frântură de idee luminată-n ani lumină Stă ascunsă o fată care-i și ușoară și divină Răsfrângând ce-n sens e timp , ce a fost și va mai fi Nu e zi-ntr-o noapte care noaptea să nu fie zi Cine a desenat pentru tine cu degetele-n aer ? Cine ți-a compus un cântec bronzat ?
