În noaptea asta calmă , stoluri de șoapte Cu aripi de înțelesuri se preling peste case . Și văd bătrâne ierni în suflet păstrate Și farmecul zăpezilor albastre , Lin , îngeri coboară pe-a stelei rază Și cu blândețe pe umeri ni se așează , Din cer ne veghează sfinți cu chipuri diafane Încărunțiți azi prin icoane . Iată , cerurile sau deschis , Voci împletite cu har divin coboară Și întreaga fire o-mpresoară , Colinda veche în suflet ne-a pătruns . În noaptea asta atât de calmă Am simțit pe creștet o caldă palmă , Este Dumnezeu , mi-am spus Și am așteptat cumva un răspuns , Dar , n-am primit ... doar am simțit Și mi-a fost de-ajuns .
Știu că nu întotdeauna pot auzi sunetele , însă mereu îmi voi simți bătăile inimii , știu că poate uneori nu văd nici lumina , în schimb întotdeauna îmi pot imagina culorile .... știu că atunci când nu merg pe pământ , merg prin vânt , iar atunci când mă retrag și nu spun nimic .... am ales doar să fiu .
Azi pe stradă m-a oprit un ins cam zăpăcit și mă întreabă: -,,Nu te supăra , ești tu cumva toamna ?'' I-am zâmbit și i-am răspuns : -,,Scuză-mă , tu mă confunzi , nu sunt eu cea care poartă vântul în spinare , nici ploaie eu nu aduc , nici frunzele nu le arunc , despre brumă ce să zic .... eu am trupul mic , nu pot eu să fac aceste .... gutuia n-o coc eu și nici strugurii din vie . Ce , port eu pălărie ? Cu zorzoane ? Adică , mere , pere , struguri , nuci .... zburd eu veselă prin lunci ? Nuuuu .... nu sunt eu ...." Și dau să plec , dar nu pot de el să trec căci îmi ține calea , tot ce eu i-am spus e clar , i-a displăcut. Și cu un aer încrezut îmi zice : -,, Știi , ochii îți sunt de chihlimbar , n-ai habar ce rece ești , chiar acum când mă privești , părul îți este maroniu cu reflexii aurii ca și frunzele din vii și haina ta cu glugă mă face să mă tem că ai să aduci ploaia și vânt cu frig extrem . Mergi pe stradă îngâmfată parcă a ta e lumea toată , ești învăluită-n ceață , zâmbetul tău mă îngheață ''. Am rămas aproape mută , ce puteam să mai zic ? Nu am vrut să-l contrazic , poate chiar eu sunt toamna , metafizic vorbind ..... Ciudat ....
Am invitat-o pe doamna Toamnă la un ceai , La un ceai de vară , din flori de tei Și am sărutat-o cu ochii mei . O eșarfă mi-a adus în dar Și cercei de chihlimbar , O crizantemă-n păr mi-a pus Și prin povestea ei m-a dus . Am stat o după-amiază întreagă Ascultând Mozart la un ceai de vară Trecând în alte sfere pe acorduri de vioară . În liniștea de după cânt S-a auzit o frunză foșnind , departe .... Mi s-a părut o filă-ntoarsă de carte , Din cartea toamnei cu povești . Când seara peste fire s-a lăsat Doamna , pelerina-i aurie a îmbrăcat , Mi-a spus că trebuie să plece Și m-a sărutat cu-n aer rece . Eu am îmbrățișat-o atât de strâns Că a izbucnit în plâns , un plâns de bucurie Și a plecat lăsând în urma ei o dâră ruginie .
Din miezul toamnei ceasornicul mă strigă pe numele meu de copil . Lunec prin zi cu părul un pic răvășit , lunec tăcută și nimeni nu mă întrerupe . Sunt perfectă așa. Îmi doresc o liniște primordială , eternă . Și lunec prin zi doar eu cu numele meu de copil .
Dorul meu este o corabie pe mare ..... Oare ? Sau , ce este dorul meu ? Mă privesc în oglindă printre fluturii de noapte, ochii caută ceva de ieri ....
Seara îmi caut tăcerile , le strig , în șoaptă . Și ele vin , cum le recunosc ? După zgomotul pașilor , vin plutind .... după atingeri , întind mâna spre ele și le simt . Uneori le recunosc după lungimea muțeniei și după culoare . Caut tăcerile în incertitudini , prin mii de motive și puzderii , le caut peste tot sub gluga serii și le găsesc înainte să se spargă de aer . Învăluită în tăcere și strivită de bocancii timpului mă las dormindă până voi fi culeasă dintre tăceri .
În noaptea asta calmă , stoluri de șoapte 
