Cu bărbia-n palma stângă şi cotul
sprijinit pe genunchiul
străin de mine parcă,
gândesc.
Multe gânduri , prea
multe.Încerc să-mi
fac loc printre ele,
răzbat cu greu,mă
înpotmolesc.Coatele
mele sunt prea moi....
şi mă lovesc de el,de
cel care cu o bolnavă
disperare se ţine de mine.Mă lupt cu el,
transpir,obosesc. Îi dau drumul , să plece....
La sfârşit rămâne doar spaima şi acel sentiment
de pustietoare siguranţă a limitelor,dintre ceva
putred şi ceva sănătos.Îmi iau gândurile în palmă
şi suflu peste ele.Dacă întind mâna,aş putea avea
certitudinea existenţei mele între genunchi şi bărbie.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu