ne identificăm , dacă ne ştim îndeajuns încât să acceptăm partea
necunoscută sau renegată din noi . Cred că de întâlnirile cu noi
ne temem cel mai mult . Judecăm , ne dăm cu părerea despre
ceilalţi cu pretenţii de experţi în psihologia sufletului aproapelui
nostru , dar dacă pentru câteva minute pe zi ne-am aşeza în faţa
oglinzii într-o întâlnire directă cu sufletul nostru ce am descoperi ?
Şi dacă am descoperi într-un târziu fragmente din noi , oare am
înţelege , am accepta ? Şi dacă am accepta oare am mai avea
puterea să păşim întru schimbare ? Fiecare va răspunde în tăcere...
sau va trece peste aceste interogaţii cu ignoranţa cu care îşi
trăieşte necunoaşterea . Cea mai mare ispravă a unui om este să
îşi dea sieşi un destin . Nu ştiu încă traiectoria destinului meu .
Cred mai degrabă că nu sunt făcută să îndeplinesc un destin cu
ecouri . Îmi doresc lucruri simple şi cel mai mult îmi doresc să mă
împac cu mine însămi , dar să stau alături de Omul care să îmi
împrumute din măreţia lui .
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu