albă . Visul meu avea un ochi iscoditor prin care mă urma .
Du-te acasă ! îi strigam , dar ochiul desena în aer semnul
drumului fără întoarcere . Înaintam greu , mergeam şi
gândurile îmi cădeau pe umeri . Ochiul , în spatele meu .....
Du-te acasă ! îi strigam , n-ai ce să faci aici , sunt multe
lucruri care nu există . Înaintam .... rătăceam printr-o
pădure .... Umbra mea se ascundea în scorburile de ciocuri
învelite în mătase . Când am ieşit nu mă mai simţeam
ameninţată de nici o prezenţă . Doar o senzaţie stranie
mă îsoţea , că eu aş fi privirea , că eu aş fi visul unui
vânturător cu mănuşi al timpului .
Prea obosită pentru a mă îndepărta .
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu