Cu bărbia în palma stângă şi cotul sprijinit pe
genunchiul străin de mine
parcă,gândesc.
Multe gânduri,prea multe
Încerc să-mi fac loc
printre ele,răzbat cu greu
mă împotmolesc.Coatele
mele sunt prea moi....şi mă lovesc de el,de cel
care cu o disperare bolnavă mă urmăreşte.
Mă lupt cu el , transpir,obosesc.
Îi dau drumul să plece.... La sfârşit rămâne
doar spaima şi acel sentiment de pustietoare
siguranţă a limitelor , dintre ceva putred şi
ceva sănătos.Îmi iau gândurile în palmă şi
suflu peste ele . Dacă întind mâna,aş putea
avea certitudinea existenţei mele între
genunchi şi bărbie .
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu