În ochiul care doare de dorinţe plânse
şi-n oase port albul iernilor neninse .
Pe umeri duc ţipătul păsării de gheaţă ,
paşii mi s-au încurcat în azi , să-i pun
în ordinea de mâine poate nu îşi au
rostul căci timpul s-a mutat şi nu ştiu de
unde începe să cadă . Trec pe lângă
margini de clipe şi mă opresc la poarta
cu lacăt albastru . În întunericul alb se
adânceşte misterul iernilor neninse .
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu