Când laşi natura să-ţi intre în suflet , descoperi că nu-l ai destul de mare

Anul acesta am aşteptat concediul aşa cum
pământul aşteaptă ploaia . Aveam nevoie
de o gură de aer , să pot respira .
După Maramureş şi Bucovina iată , e rândul
Transilvaniei . Şi am ales Braşovul , mai
precis Moeciu de Sus . Dragul meu găsise o 
ofertă foarte avantajoasă , sejur de şapte zile
în Antalya aşa , ca idee .... însă noi ne doream aer de munte . De România .
Începutul călătoriei vroiam să fie Valea 
Latoriţei -Vâlcea , cazare am găsit în 
Păscoaia la un complex turistic Valahia , 
frumos , l-am văzut pe internet în poze , căci
în realitate vai , mama lui de complex care
numai complex nu era , o dezamăgire .

Fiindcă am ajuns pe la ora şapte seara ,
obosiţi , am fost nevoiţi să rămânem peste
noapte acolo . Dimineaţa ne-am continuat
călătoria spre Moeciu de Sus , renunţând la
Valea Latoriţei .

Barajul Tau Bistra

Aici am învăţat să folosesc selfie stick :)

Lacul Oaşa la o altitudine de 1255m în
munţii Şureanu

Drumul a continuat spre
Transalpina cu un mic
popas la stâna Ştefanu 
aflată la poalele vârfului
Ştefanu în apropiere de
Obârşia Lotrului .
Am fost întâmpinaţi încă de
pe şosea de câţiva măgăruşi
care ne-au însoţit până în
locul de parcare . Chiar şi
când am coborât din maşină au venit la noi vrând parcă să ne îmbrăţişeze .

Aici îţi poţi
răsfăţa simţurile cu
mâncăruri
tradiţionale 
făcute la ceaun
şi încă ceva ,
frumos , este
şi un mic 
muzeu cu costume populare

                                       

Peisajul este deosebit,
te simţi cu adevărat
liber acolo sus , uiţi 
de toate grijile , acolo
copilul din mine 
ţopăia vesel :)

După ce ne-am 
potolit foamea ,
setea , după ce
am hrănit ochii cu
frumuseţea locului
am plecat mai
departe . Pentru 
noi era oarecum
târziu , căci mai
trebuia să ne
întoarcem , tot
concediul nostru
era un du-te-vino,
dar merita ....
Aşa că , urcăm în
maşină şi o luăm
din loc ....

Aş rămâne în singurătatea aceasta perfectă ,
răcorindu-mă cu lacrima vântului , 
semănând mirare cu braţele-ntinse păsări ,
până m-aş desprinde cu degetele să ating
obrazul cerului . Un salt firesc , să mă înalţ ,
să ating , să cobor .....

Prin Bran nu puteam trece fără să bem o 
cafea , mai mult , am luat prânzul cu oameni
faini 


Frumos în
Bran , dar
foarte
aglomerat.
Cu toate acestea,aici
în inima
României,
Branul , o
cetate a naturii.

Cei mai mulţi 
turişti vizitează
castelul în
căutarea legendei
Contelui Dracula,
dar ....
este muzeu , 
nimic mai mult , nimic grrrr :)
Zidurile au o poveste de spus , trebuie doar
să le asculţi 

Lăsăm forfota Branului şi ne îndreptăm
spre Moieciu de Sus prin Cheile Grădiştei 
urmând pârâul Turcului şi sub ochii noştri
ni se dezvăluie un colţ de rai , un mic paradis
verde - Cascada Chişătoarea 

Moieciul de Sus este un sat şi ce sat .... 
o minune ! situat între cele două masive
Bucegi şi Piatra Craiului este un Paradis,
mi-aş fi dorit să rămân acolo cel puţin
o lună de zile . Aici nu am mai simţit
nici o durere , nici o stare de rău , aici
era gura mea de aer după care tânjeam .

În fiecare dimineaţă mă trezeam pe la şase-
şapte , cred că eram cel mai matinal om de
acolo , nici o maşină sau căruţă , nici un
lătrat de câine , nici ţipenie de om . Era o
linişte patriarhală .

Până când , într-o dimineaţă ......

aerul cristalin îmi aduce mirosul ademenitor
al ierbii proaspăt cosită . Lăsăm oamenii în
treaba lor şi noi plecăm în treaba noastră .
Cheile Dâmbovicioarei . Mergem în Bran , îi
luăm pe oamenii faini Rodica şi Petre şi
pornim la drum . Frumuseţea locurilor prin care trecem îţi taie răsuflarea şi nu-ţi
rămâne decât să te închini în faţa lor . În faţa
noastră se deschide falnică cea mai înaltă 
localitate din România : Fundata aflată la o
altitudine de 1360m unde se respiră cel mai
curat aer , unde arhitectura veche autentică
se împleteşte cu modernul , comuna situată
la graniţa dintre Transilvania şi 
Ţara Românească . Oriunde priveşti vezi
culmile munţilor Bucegi şi Piatra Craiului ,
dealurile superbe îmbrăcate în verdeaţă şi
falnice păduri ce par că sărută cerul .

Trecem în Ţara Românească şi primul
obiectiv este Peştera Dâmbovicioarei , unde
la intrare ne întâmpină un copil de vreo
doisprăzece-treisprezece ani ofrindu-se
voluntar ca ghid şi ne va conduce în lumea
întunecată şi rece din măruntaiele muntelui.
Ghidul , un copil foarte bine pregătit din 
punct de vedere informaţional , matur în
gândire şi atent cu noi , ne atenţiona să nu
alunecăm , să ne aplecăm capul unde era cazul căci , avansând treptat peştera se
micşorează şi se îngustează .

Cheile Dâmbovicioarei .... cum să nu te laşi
vrăjit în faţa atâtor minunăţii de culmi 
înverzite sau stânci mai golaşe ale munţilor 
ce te cuprind din toate părţile sau poieniţe
înflorite , unde pârâiaşul cu acelaşi nume
continuă neîncetat să-şi făurească drumul
printre masivele de piatră . Aici există o 
taină , doar a lor , ştiută doar de apă şi stânci . Dar tu călător , iubitor de natură dacă eşti atent şi sensibil la tot ce te înconjoară , le poţi afla taina pentru că
natura ne vorbeşte de câte ori îi suntem
oaspeţi . Trebuie doar s-o iubim şi să o
respectăm , să ne bucurăm de câte ori păşim

pe teritoriile ei . 
Ne oprim şi ne lăsăm îmbrăţişaţi de masivele de piatră . Stâncile ne priveau din înălţimile lor singuratice bucuroase .

Ascult al luminii glas căzută pe fruntea-mi
larg deschisă . Timpul l-am îndoit ca să te
pot atinge şi să te sărut pe suflet

Aş fi vrut să-l ademenesc în palmă , aşa cum
el mă ademenea pe stâncă , să ne amestecăm
deodată , eu şi el , împreună . Cu ochii de-o
clipă cuprinşi , pierdută de taină şi tihnă îl
voi purta în seninul de inimă plină

Între doi munţi , dimineaţa ceaţa e uşoară
ca un suflet

Stânca are întotdeauna două feţe , una înspre tine , una înspre ea , sub talpa ta
orizontală . De vrei să urci lipeşte-ţi faţa ta
de graniţa ce vă separă .
Atâta stâncă vreau să simtă mâna mea 
cât să rămână imprimat mirosu-n ea .

Aud în liniştea inimii doar zgomotul de apă,
aud mângâieri de verde muşchi . Simt cum
capătă elan în neclintire , respir adieri 
de nemişcare , simt cum atinge fir de iarbă

Ne luăm
rămas bun
de la aceste
frumuseţi
cu inima
împlinită şi
cu mulţumiri
pentru
darurile 
nepreţuite 
ce ni le-au
oferit , acest colţ de Rai . Mulţumim pentru
clipe fericite şi pentru că ne-a îmbogăţit
sufleteşte

Vedeţi ce norocoşi suntem noi , românii ?
Vedeţi cu ce bogăţii unice naturale suntem
binecuvântaţi ? Sunt ale noastre , ale
pământului românesc şi e datoria noastră ,
a fiecăruia în parte de a ocroti natura .
Să lăsăm şi generaţiilor viitoare dreptul să
se bucure de aceste bogăţii , de aceste locuri
naturale deosebite . De această mană
cerească . De această gură de Rai .