Căutare

luni, 4 martie 2019

Pe strada cu soare eu merg cu lumina rotită pe faţă

Eu întotdeauna merg pe partea străzii cu soare. Şi merg
încet de teamă să nu trezesc vântul , odată am ţopăit şi
vântul s-a trezit , se rotea în jurul meu şi era cât pe ce să
mă ridice de subţiori . Ce frică mi-a fost .... nu , nu m-a
ridicat , în depărtare se auzeau clopote bătând .
Când nu mă vede nimeni merg desculţă pe spaţiul verde
de lângă trotuar şi simt cum iarba îmi urcă pe picioare
şi cu un descântec îmi alungă  durerea şi urcă şi urcă ....
îmi dau seama că iarba creşte din mine .
Într-o zi am auzit pietrele vorbind , mi-am aplecat urechea
până la pământ să le ascult , dar nu am înţeles nimic ,
vorbeau într-o limbă necunoscută oamenilor . Cineva s-a
oprit lângă mine să mă întrebe dacă am pierdut ceva .
Ce era să-i spun , că aud pietrele vorbind ? Să mint ?
Doar i-am zâmbit . A dat uşor din cap şi a plecat . Poate
şi-o fi zis că sunt ciudată . Şi voi credeţi la fel ?
Pietrele râdeau cu gura până la urechi .
Dintre toate pietrele , cel mai mult mi-a plăcut cea roşie .
Am întrebat-o dacă o pot lua cu mine , pe ea a urcat o
furnică şi atunci am înţeles că nu o pot lua .
Mă văd pe un tărâm fermecat .... Mă întoarce o pasăre ce
zboară deasupra mea şi un clopot ce se aude bătând în
depărtare .
Eu întotdeauna merg pe partea străzii cu soare şi nimeni
nu ştie de ce .



Niciun comentariu :