Va fi însă de-ajuns , cineva o să mă asculte mereu
şi o să-mi lăcrimeze vise pe obrazul stâng şi mă va
ruga în şoaptă să mă sărute cu verde-n veri pe albul
ochiului . Uitată la marginea vreunui infinit , mi-aş
aminti doar umbre de timp , copii mi s-ar aşeza pe
genunchi şi mi-ar măsura în tăceri fiecare linişte şi
orice minune , iar dintr-o rugăciune doi pui de îngeri
ne-ar învăţa cum să zburăm .
Cândva nu voi mai şti decât o iubire , una singură ....
însă va fi de ajuns .... cineva mă va privi mereu
şi o să-mi zâmbească cu vise , apoi mă va ruga în
şoaptă să mă las sărutată verde absent pe albul
tâmplelor .
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu