Căutare

marți, 28 aprilie 2020

Doar o clipă m-am oprit în mirare

Îmi desenez un zâmbet și ies pe străzi , printre străini
fără culoare . Mă amestec printre mirări și grimase ivite
în colțul buzelor . Alunec printre reflexii născute din tăcere,
dansez printre umbre , mă împiedic de ele și aud doar
râsete înfundate în valuri de plăcere . Priviri reci mă ating,
cuvintele le-am uitat acasă agățate în cuiul de pe peretele
nordic . Dar ce nevoie am eu de cuvinte când am un strop
de albastru , o inimă plină de nuanțe și aripa îngerului
nevăzut ?


Niciun comentariu :