foto Iulian Mihăilă Spoke Pictures |
Dulcele buzelor tale ispitește sărut
Ai măreția păsării în zbor...
Din petale de flori cunună zeii ți-au făcut
Ramuri de verde te învăluie în parfumul lor
Lumina pășește înaintea ta pe stradă
Pașii tăi susură cântări
Soarele în părul tău lasă o rază să cadă
Când pe umeri îngeri te sărută cu flori
Prin iarbă mătase tu luneci ușor
Fluturi,comori nevăzute 'nainte îți pun
Pe aripi le pui culori din zâmbet strălucitor
Și păsări îndrăgostite muzici îți compun
Din ochii tăi sărbători urcă celebrări celeste
Stelele la tine coboară,te ating să te vadă
Te scriu în ramă tablou poveste
Pe tine,taină de mir,pe tine naiadă
A cui este fata,se miră întruna poeții
Din ce mugur i-a înflorit coasta
Sau este cumva roua dimineții...
Dar ea este însăși poezia aceasta
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu