Am avut sufletul uscat pom cu fructe triste în visul meu necopt
a mea ființă stea căzătoare pe viul timpului mi-a sărutat genele
de apă în somnul căzutelor pleoape când ochiul nesfârșitelor
s-a lovit de pieptul meu rănindu-i neînțelesele-i mirări în curgerea
nopții înghițând șoaptele pământului în prelungirea luminii din
aripa zborului frânt peste coastele mele strivite de trecerea
anotimpurilor iubitoare a tâmplelor argintate de cântecul lunii
în cuibul palmelor unui înger
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu