Şi era atâta linişte-n albastru ....

Privesc în ochiul tău albastru 
Şi-ţi simt în inimă văpaia 
Şi nu ştiu de eşti vis sau mintea-mi joacă feste ,
Vrei parcă să-mi spui o poveste ....
Din mijloc de pădure , din lumea ta tăcută
Şopteşti ceva neînţeles , parcă respiră un cântec ....
Mă aplec uşor spre tine , un aer rece mă sărută ,
Cu gândul în al tău farmec încet alunec .
La malul tău gleznele mi le odihnesc ,
De cu zori te-am căutat prin pădurea divină 
Şi iată , un dar mi-a fost să te-ntâlnesc 
Pe tine ochi albastru , sub a cerului lumină .

Ce-mi doresc ....

Îmi doresc ca dimineaţa să mă trezească razele
blânde a unui soare de vară , să mi se servească
cafeaua într-o cană mare pe o terasă cu multă
verdeaţă . Îmi doresc să plouă ca pe vremea când
eram copil şi să nu am umbrelă . Îmi doresc să
ajung într-un loc cu armonii depline , să învăţ 
să înot înainte de a mă arunca în valurile turcoaz
ale unei mări neştiute de mine . Îmi doresc să urc 
semeţul pisc al muntelui din visul meu , să alerg 
prin păduri desculţă , să-mi sărute roua tălpile ,
să mă pierd în calmul de sus , să mă sărute perle
din trunchiul de apă cascadă , pe mâini cu zâmbet
să fiu stropită . Îmi doresc să rămân o vreme cu
ochii aţintiţi în asfinţit , să zbor ţinându-mă de 
aripa unui vânt hoinar . Îmi doresc ca între 
respiraţii să îmbrăţişez rotund şi în palme să-mi
crească orhidee . Îmi doresc să ţin timpul în loc
şi clipa să mi-o prind în piept . Îmi doresc să 
iubesc mai mult şi să fiu mai înţeleaptă decât 
cel mai bătrân înţelept . Îmi doresc să cânt la 
vioară şi să compun armonii celeste . Îmi doresc 
să fiu dincolo de pretutindeni şi dincoace de
aproape . Îmi doresc .... vai , dar câte nu-mi doresc .....

Hello .... Bună dimineaţa !

Good morning , good morning .... îmi cântă telefonul  
meu minune . Şi iată-mă în dimineaţă , spălată ,
îmbrăcată , pieptănată , parfumată , nefardată .
Dimineaţa îmi ia tensiunea , pulsul şi îmi trece pe
foaia albă a zilei , aptă . Îmi iau geanta şi cobor în
stradă . În staţia de tramvai , lume grămadă , probabil
aptă ca şi mine . Sunt oameni cu privirea pierdută în 
zare , unora li se văd gândurile ieşite pe jumătate din
buzunare , alţii vorbesc în şoapte , zâmbete mai rare .
Tramvaiul vine legănându-se pe şine . Urcăm cu toţii ,
tramvaiul pleacă într-o mare huruială , staţia rămâne
goală . De aici încolo fiecare coboară în treaba lui .
Din întâmplare am dat de acest cântec care pe mine m-a făcut să zâmbesc şi oarecum m-a binedispus . 
E un cântec vioi . Ascultaţi-l şi , cine ştie ....
Zi fericită şi aveţi grijă de voi !

Ană .....

Fată înaltă cu păr lung lăsat pe spate
Aud în sufletul tău murmur de şoapte .
Aproape că ştiu , dar îmi scapă ceva ,
Eu sunt mărunţică şi nu ajung cu urechea la inima ta .
Din prima zi am văzut cum porţi doruri la subţioară ,
Credeai că aşa n-o să te doară 
Chemarea mamei ce-o auzi venind de-acasă
Când te strigă pe nume cu vocea ei duioasă .
Auzi dealul şi pădurea deasă cum te cheamă acasă ?
Să mai alergi desculţă prin iarba înaltă ,
Tălpile să ţi le sărute şi trupul de fată zveltă .
Ce te-a îndemnat să baţi ţara şi să vii la Timişoara ,
În oraşul cu multe flori , pasul să ţi-l măsori ?
Ţi-aş cânta Ană , Ană Lugojană ,
Dar tu eşti Ană Ardeleană cu mers încet ,
Cu vorba blândă şi cu faţa surâzândă .
Ană , de te-am supărat , tu mă iartă ,
Nu din inimă o fac , ci că-s zvăpăiată .
De când te cunosc ? De un pumn de ani .
Doamne , ce au mai trecut .... nişte năzdrăvani ....
Iată , de vrei şi socoţi că ai să mă mai suporţi ,
Atunci hai să mai adunăm câţiva cu tupeu
Că doar n-o fi greu .

Sânzienele , flori de aur poartă

Se-ncinge dans
nebun ,
Cu flori de aur
cunune
Dansează mii de
zâne .
Făpturi fermecate
în cămăşi de lapte
Cântă şi descântă
în şoapte .
Dansează pe pământul moale
Cu tălpile goale ,
Ziua fuioare uşoare de vânt ,
Noaptea în horă se învârt
În rochii albe de abur 
Purtând pe cap cununi de aur .
Şi iată , precum e zis ,
În noaptea magică cerurile s-au deschis
Şi-au venit Sfintele , Frumoasele ,
Făpturi luminoase de aer , Sânzienele .

Galben

M-ai întrebat ce se întâmplă cu oamenii

Îţi par ciudaţi , umblă cu ochii în palme 

Eu mă gândeam un pic şi încă un pic

Şi când se termina picul 

Iată , luna răsărea , peste oameni

O mătase neagră fâlfâia învelindu-i

Mie mi s-a făcut dintr-o dată frig

Tu mi-ai dat un miez galben

Şi îmi spuneai să privim luna 

Oamenii zburau deasupra noastră

Noi am închis ochii şi aşteptam să treacă

Şi trecea 

Ieri , azi , mâine

Floarea ne invită la zâmbet ,
Cerul , la infinit ,
Fluturele la zbor colorat 
Şi copacul la jocul neîngrădit al crengilor 
Peste albastrul orizontului .
Timpul îşi pierde secunda ştergându-şi graniţa rece ,
Lacrima de lumină hrăneşte pământul sub pajişte ,
Gândul se pierde în spaţiul fără de formă
Respirând aerul proaspăt al stării de a fi