La geamul meu luna numără respiraţiile ritmice ale norilor , stelele mi se împletesc pe degete şi un licurici mi s-a agăţat de pleoapă a zâmbet . Miroase a doruri ce îmi cresc pe glezne , albastru , ca de iris atunci când clepsidra tace şi când secunda încremeneşte între două îmbrăţişări a aşteptare .
Deschid uşa pădurii lăsând în urmă trecutul cu gura căscată sau o fereastră deschisă în priviri , ca o mirare între rostiri . Pădurea nu simte cum muşc din ea cu sete ca dintr-un măr verde şi lumina o sorb într-o linişte patriarhală . Spre ochiul ei întind mâna şi îi smulg din plămâni aerul neinvadat . M-a îmbrăţişat cu parfumul ei dulce , suav şi n-am mai simţit nici ură , nici supărare , ci doar lumină şi-mpăcare . Pentru ce îţi întinzi crengile atât de sus ? Pentru a te ruga cerului ? E adevărat , nu toţi oamenii pot simţi la fel de intens parfumul tău , nu toţi pot rămâne fermecaţi de măreţia ta , nu toţi te iubesc la fel şi nu toţi îţi simt durerea. E adevărat , nu toate sufletele vibrează la muzica ta şi nu toţi aud chemarea ta . Şi atunci mă-ntreb , oare nu pentru aceştia te rogi mereu cerului ?
Privesc în ochiul tău albastru Şi-ţi simt în inimă văpaia Şi nu ştiu de eşti vis sau mintea-mi joacă feste , Vrei parcă să-mi spui o poveste .... Din mijloc de pădure , din lumea ta tăcută Şopteşti ceva neînţeles , parcă respiră un cântec .... Mă aplec uşor spre tine , un aer rece mă sărută , Cu gândul în al tău farmec încet alunec . La malul tău gleznele mi le odihnesc , De cu zori te-am căutat prin pădurea divină Şi iată , un dar mi-a fost să te-ntâlnesc Pe tine ochi albastru , sub a cerului lumină .
Îmi doresc ca dimineaţa să mă trezească razele blânde a unui soare de vară , să mi se servească cafeaua într-o cană mare pe o terasă cu multă verdeaţă . Îmi doresc să plouă ca pe vremea când eram copil şi să nu am umbrelă . Îmi doresc să ajung într-un loc cu armonii depline , să învăţ să înot înainte de a mă arunca în valurile turcoaz ale unei mări neştiute de mine . Îmi doresc să urc semeţul pisc al muntelui din visul meu , să alerg prin păduri desculţă , să-mi sărute roua tălpile , să mă pierd în calmul de sus , să mă sărute perle din trunchiul de apă cascadă , pe mâini cu zâmbet să fiu stropită . Îmi doresc să rămân o vreme cu ochii aţintiţi în asfinţit , să zbor ţinându-mă de aripa unui vânt hoinar . Îmi doresc ca între respiraţii să îmbrăţişez rotund şi în palme să-mi crească orhidee . Îmi doresc să ţin timpul în loc şi clipa să mi-o prind în piept . Îmi doresc să iubesc mai mult şi să fiu mai înţeleaptă decât cel mai bătrân înţelept . Îmi doresc să cânt la vioară şi să compun armonii celeste . Îmi doresc să fiu dincolo de pretutindeni şi dincoace de aproape . Îmi doresc .... vai , dar câte nu-mi doresc .....
Good morning , good morning .... îmi cântă telefonul meu minune . Şi iată-mă în dimineaţă , spălată , îmbrăcată , pieptănată , parfumată , nefardată . Dimineaţa îmi ia tensiunea , pulsul şi îmi trece pe foaia albă a zilei , aptă . Îmi iau geanta şi cobor în stradă . În staţia de tramvai , lume grămadă , probabil aptă ca şi mine . Sunt oameni cu privirea pierdută în zare , unora li se văd gândurile ieşite pe jumătate din buzunare , alţii vorbesc în şoapte , zâmbete mai rare . Tramvaiul vine legănându-se pe şine . Urcăm cu toţii , tramvaiul pleacă într-o mare huruială , staţia rămâne goală . De aici încolo fiecare coboară în treaba lui . Din întâmplare am dat de acest cântec care pe mine m-a făcut să zâmbesc şi oarecum m-a binedispus . E un cântec vioi . Ascultaţi-l şi , cine ştie .... Zi fericită şi aveţi grijă de voi !
Fată înaltă cu păr lung lăsat pe spate Aud în sufletul tău murmur de şoapte . Aproape că ştiu , dar îmi scapă ceva , Eu sunt mărunţică şi nu ajung cu urechea la inima ta . Din prima zi am văzut cum porţi doruri la subţioară , Credeai că aşa n-o să te doară Chemarea mamei ce-o auzi venind de-acasă Când te strigă pe nume cu vocea ei duioasă . Auzi dealul şi pădurea deasă cum te cheamă acasă ? Să mai alergi desculţă prin iarba înaltă , Tălpile să ţi le sărute şi trupul de fată zveltă . Ce te-a îndemnat să baţi ţara şi să vii la Timişoara , În oraşul cu multe flori , pasul să ţi-l măsori ? Ţi-aş cânta Ană , Ană Lugojană , Dar tu eşti Ană Ardeleană cu mers încet , Cu vorba blândă şi cu faţa surâzândă . Ană , de te-am supărat , tu mă iartă , Nu din inimă o fac , ci că-s zvăpăiată . De când te cunosc ? De un pumn de ani . Doamne , ce au mai trecut .... nişte năzdrăvani .... Iată , de vrei şi socoţi că ai să mă mai suporţi , Atunci hai să mai adunăm câţiva cu tupeu Că doar n-o fi greu .
Se-ncinge dans nebun , Cu flori de aur cunune Dansează mii de zâne . Făpturi fermecate în cămăşi de lapte Cântă şi descântă în şoapte . Dansează pe pământul moale Cu tălpile goale , Ziua fuioare uşoare de vânt , Noaptea în horă se învârt În rochii albe de abur Purtând pe cap cununi de aur . Şi iată , precum e zis , În noaptea magică cerurile s-au deschis Şi-au venit Sfintele , Frumoasele , Făpturi luminoase de aer , Sânzienele .
