Vreau să mi se mai dea timp , să fiu îngăduită aici , pe pământul
acesta unde eu , la fel ca toţi ceilalţi îmi curg existenţa intr-o
clepsidră ce n-are fire de nisip nelimitate . Ştiind că intr-o zi ,
habar n-am care , habar n-am când ele se vor termina .
Şi până atunci vreau şi eu a termina tot ceea ce trebuie să termin .
Doar puţin timp mie , aici pe pământ , în trup de om fiind cuprinsă .
În timpul meu , timpul ce-l am în trupul acesta vreau să-l trăiesc
frumos . Şi aş mai vrea ca în urma mea să rămâna o amintire
colorată şi nimic neterminat . Căci curaj să-mi urmez inima ,
ascultându-mi intuiţia am . Iar inima mea azi nu se mai teme
de nimic . Nu se mai îmbată cu iluzii ori aşteptări deşarte
ci pulsează şi transmite direct , conform realităţii ei .
Şi da , pentru a-mi apăra inima aş putea lupta în luptă dreaptă .
Privind în ochi omul din faţa mea până acolo în prăsele , până acolo
unde e esenţa lui . Pot câştiga sau pot fi înfrântă căci , cum altfel
s-ar putea creea acel echilibru ? În ambele variante îţi poţi păstra
inima întreagă . Plină de cicatrici , dar intreagă . Căci inima mea
e mai mult decât o bucată de carne ce zvâcneşte undeva sub coaste ,
undeva în stânga , undeva oriunde şi pentru un timp .
Un timp limitat în trupul acesta pe care îl am . Şi atunci îmi pare
firesc să trăiesc cât de frumos pot eu . Azi , nu mâine , Acum nu
altădată , Aici , nu undeva .
