joi, 22 martie 2018
Spune-mi ....
în palma ta,m-ai
săruta cu ochii
buzelor tale ? M-ai
prinde în reverul
hainei tale sau m-ai
lăsa să cresc în grădina ta ?
Şi de mi s-ar rupe azi în tâmplă un gând
nebun,cu ţipăt surd între două limbi mute,
mi-ai lega pieptul cu sărutul tău,să nu
rămân surdă de inimă ?
Dar dacă m-aş pierde de tot şi mi s-ar şterge
urma în cenuşa lui ieri,într-o linie de orizont
frântă de obrazul soarelui lipit de pământ,
ai şti să mă cauţi şi să mă pui bine în cerul
tău de suflet ?
miercuri, 21 martie 2018
Unde mă cauţi ?
Nevisare...neculoare..Necuvinte...Alb.
Absolut...
Eu-l...într-un albastru rece.
Dimineaţă...un minut durut.
Mirare...
Un eu,un tu...un gând cărunt,
O lumină des răsturnată.
Tăcere. Cuvânt,un tremur uitat
şi o silabă ce nu poate să mă încapă.
Iubire,deloc uimire,un fus ce mă toarce.
Pribeagă...Veşnicie,al lumii gând.
Alb într-un albastru rece.
Timpul se sparge în ţăndări în palmele mele.
Culori ruginite pe pleoape.
Drum...Sunt,eşti...
Unde mă cauţi ?
Pe degetele tale stă trupul meu.
În alb....
marți, 20 martie 2018
Şşşşşt....
Azi am deschis uşa să primesc tăceri .
Degete fine .... alunec printre ele ca un fir .
Rugăciunea tăcută îmi umblă prin paşi , negândită
mă ascund pe un colţ de tăcere , cuvintele le-am scos
la aer , să respire .
Azi sunt femeia visurilor iubită deodată cu toate tăcerile .
Îmi aud gândul îmbrăţişat de clipă şi aripa tăinuită într-o
palmă de cer .
Taci şi ascultă , opreşte gălăgia şi mă vei auzi în tăcere .
Orice strigăt cât de mic aşează-l peste tăcere şi odihnă
şi strălucirea zilei e atât de vie , că urcă până-n ceruri înaltă .
E amiază şi primesc tăceri .
Şi când veniţi la mine la uşă , să îmi aduceţi blânde tăceri
cuprinse într-un mănunchi de balade , să le tăcem împreună ,
să miroase a trecut ca speranţele roase pa margini galbene de
suflet şi poveşti . Şi vă voi da o fărâmă de alb să-mi acoperiţi
gleznele afundate în cuvinte .
Rugăciunea tăcută îmi umblă prin paşi , negândită
mă ascund pe un colţ de tăcere , cuvintele le-am scos
la aer , să respire .
Azi sunt femeia visurilor iubită deodată cu toate tăcerile .
Îmi aud gândul îmbrăţişat de clipă şi aripa tăinuită într-o
palmă de cer .
Taci şi ascultă , opreşte gălăgia şi mă vei auzi în tăcere .
Orice strigăt cât de mic aşează-l peste tăcere şi odihnă
şi strălucirea zilei e atât de vie , că urcă până-n ceruri înaltă .
E amiază şi primesc tăceri .
Şi când veniţi la mine la uşă , să îmi aduceţi blânde tăceri
cuprinse într-un mănunchi de balade , să le tăcem împreună ,
să miroase a trecut ca speranţele roase pa margini galbene de
suflet şi poveşti . Şi vă voi da o fărâmă de alb să-mi acoperiţi
gleznele afundate în cuvinte .
Şi coardele vorbiră prelung şi trist....
O notă stângace tremura ca o umbră ce se
mişcă fantastică într-o alee umbrită de tei
negri în noapte . Cărarea se desfăcea albă
ca un pod de argint peste pământul adormit.
Copacii stăteau nemişcaţi fermecaţi de o
poveste veche şi luna bumb privea prinsă pe
imensa boltă albastră.Flori albe se întindeau
şi în toată această magie strălucită şi ciudată
a nopţii numai umbrele negre ale teilor îşi
lăsau dulcele lor mister ca un vis duios.
Şi coardele spun prelung şi trist povestea
înainte.O notă suavă se înalţă lină într-un
templu curios .
O notă stângace tremura ca o umbră ce se
mişcă fantastică într-o alee umbrită de tei
negri în noapte . Cărarea se desfăcea albă
ca un pod de argint peste pământul adormit.
Copacii stăteau nemişcaţi fermecaţi de o
poveste veche şi luna bumb privea prinsă pe
imensa boltă albastră.Flori albe se întindeau
şi în toată această magie strălucită şi ciudată
a nopţii numai umbrele negre ale teilor îşi
lăsau dulcele lor mister ca un vis duios.
Şi coardele spun prelung şi trist povestea
înainte.O notă suavă se înalţă lină într-un
templu curios .
duminică, 18 martie 2018
În drumul meu
Am să leg timpul de piciorul meu stâng, în
păr îmi voi împleti stele culese cu mâna,
urcând pe scara nopţii . Pe umeri voi purta
copacii înfloriţi şi crengilor prin trup le voi
face loc să pătrundă . Din ochi o să-mi
ţâşnescă surâsuri şi lacrimi or să ude câmpia
Buzele mele vor săruta verdele crud şi
singuratic şi las vântul să mă poarte spre
lumi . Mă grăbesc să mănânc culori şi să mă
adap în roua cristalină a dimineţii . Adulmec
cu nesaţ lumi . Aromă de oameni . Mă voi
piti în scorbură de copac secular , mă voi
acoperi cu tăceri şi voi dormi până către
dimineaţă când , voi pleca spre lumi .
păr îmi voi împleti stele culese cu mâna,
urcând pe scara nopţii . Pe umeri voi purta
copacii înfloriţi şi crengilor prin trup le voi
face loc să pătrundă . Din ochi o să-mi
ţâşnescă surâsuri şi lacrimi or să ude câmpia
Buzele mele vor săruta verdele crud şi
singuratic şi las vântul să mă poarte spre
lumi . Mă grăbesc să mănânc culori şi să mă
adap în roua cristalină a dimineţii . Adulmec
cu nesaţ lumi . Aromă de oameni . Mă voi
piti în scorbură de copac secular , mă voi
acoperi cu tăceri şi voi dormi până către
dimineaţă când , voi pleca spre lumi .
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)