Hello .... Bună dimineaţa !

Good morning , good morning .... îmi cântă telefonul  
meu minune . Şi iată-mă în dimineaţă , spălată ,
îmbrăcată , pieptănată , parfumată , nefardată .
Dimineaţa îmi ia tensiunea , pulsul şi îmi trece pe
foaia albă a zilei , aptă . Îmi iau geanta şi cobor în
stradă . În staţia de tramvai , lume grămadă , probabil
aptă ca şi mine . Sunt oameni cu privirea pierdută în 
zare , unora li se văd gândurile ieşite pe jumătate din
buzunare , alţii vorbesc în şoapte , zâmbete mai rare .
Tramvaiul vine legănându-se pe şine . Urcăm cu toţii ,
tramvaiul pleacă într-o mare huruială , staţia rămâne
goală . De aici încolo fiecare coboară în treaba lui .
Din întâmplare am dat de acest cântec care pe mine m-a făcut să zâmbesc şi oarecum m-a binedispus . 
E un cântec vioi . Ascultaţi-l şi , cine ştie ....
Zi fericită şi aveţi grijă de voi !

Ană .....

Fată înaltă cu păr lung lăsat pe spate
Aud în sufletul tău murmur de şoapte .
Aproape că ştiu , dar îmi scapă ceva ,
Eu sunt mărunţică şi nu ajung cu urechea la inima ta .
Din prima zi am văzut cum porţi doruri la subţioară ,
Credeai că aşa n-o să te doară 
Chemarea mamei ce-o auzi venind de-acasă
Când te strigă pe nume cu vocea ei duioasă .
Auzi dealul şi pădurea deasă cum te cheamă acasă ?
Să mai alergi desculţă prin iarba înaltă ,
Tălpile să ţi le sărute şi trupul de fată zveltă .
Ce te-a îndemnat să baţi ţara şi să vii la Timişoara ,
În oraşul cu multe flori , pasul să ţi-l măsori ?
Ţi-aş cânta Ană , Ană Lugojană ,
Dar tu eşti Ană Ardeleană cu mers încet ,
Cu vorba blândă şi cu faţa surâzândă .
Ană , de te-am supărat , tu mă iartă ,
Nu din inimă o fac , ci că-s zvăpăiată .
De când te cunosc ? De un pumn de ani .
Doamne , ce au mai trecut .... nişte năzdrăvani ....
Iată , de vrei şi socoţi că ai să mă mai suporţi ,
Atunci hai să mai adunăm câţiva cu tupeu
Că doar n-o fi greu .

Sânzienele , flori de aur poartă

Se-ncinge dans
nebun ,
Cu flori de aur
cunune
Dansează mii de
zâne .
Făpturi fermecate
în cămăşi de lapte
Cântă şi descântă
în şoapte .
Dansează pe pământul moale
Cu tălpile goale ,
Ziua fuioare uşoare de vânt ,
Noaptea în horă se învârt
În rochii albe de abur 
Purtând pe cap cununi de aur .
Şi iată , precum e zis ,
În noaptea magică cerurile s-au deschis
Şi-au venit Sfintele , Frumoasele ,
Făpturi luminoase de aer , Sânzienele .

Galben

M-ai întrebat ce se întâmplă cu oamenii

Îţi par ciudaţi , umblă cu ochii în palme 

Eu mă gândeam un pic şi încă un pic

Şi când se termina picul 

Iată , luna răsărea , peste oameni

O mătase neagră fâlfâia învelindu-i

Mie mi s-a făcut dintr-o dată frig

Tu mi-ai dat un miez galben

Şi îmi spuneai să privim luna 

Oamenii zburau deasupra noastră

Noi am închis ochii şi aşteptam să treacă

Şi trecea 

Ieri , azi , mâine

Floarea ne invită la zâmbet ,
Cerul , la infinit ,
Fluturele la zbor colorat 
Şi copacul la jocul neîngrădit al crengilor 
Peste albastrul orizontului .
Timpul îşi pierde secunda ştergându-şi graniţa rece ,
Lacrima de lumină hrăneşte pământul sub pajişte ,
Gândul se pierde în spaţiul fără de formă
Respirând aerul proaspăt al stării de a fi 

Sărut ....

Sărut tâmpla ta ce se lasă uşor pe pieptul meu ,
Ochii tăi verzi ca plăpândul fir de iarbă ,
Privirea ta ce mă cercetează în adâncul fiinţei mele ,
Braţul tău ce mă cuprinde într-o îmbrăţişare caldă .
Sărut palmele tale din care sorb iubirea ,
Încheietura mâinii tale stângi care miroase a flori de tei ,
Sărut bunătatea ta , blândeţea cu care mă împresori 
Şi sărut frumosul din tine .
Sărut dimineţile tale în care mă cauţi cu gândul
Şi nopţile în care îmi apari în vis .
Sărut anotimpurile prin care treci , sărut urma paşilor tăi,
Iarba pe care o calci în drumul tău spre mine . 
Te sărut pe tine .

Mamă , tată , dacă mi-aţi putea auzi gândurile ....

 Nu ştiu cum am crescut , prea puţin îmi aduc aminte
 de când eram mic şi uite-mă acum ditamai adolescentul.
Când eram mic îmi era bine , totul mi se părea frumos .
Acum sunt supărat şi nu ştiu de ce , mă trezesc supărat 
şi adorm supărat . Mă simt aiurea , în interiorul meu se
întâmplă ceva ciudat , corpul mi se schimbă şi nu ştiu
de ce , nu înţeleg ce mi se întâmplă . Sunt persoane care
mă rănesc , îmi rănesc sentimentele şi mai sunt şi colegii
care se simt şi ei aiurea la fel ca mine . Nu , nu v-am spus
niciodată despre asta . Şi ştiţi de ce ? Pentru că îmi era 
ruşine . Mă închid în camera mea , eu şi telefonul , cu el
îmi distrag atenţia de la gândurile care mă copleşesc ,
căci în mintea mea e o dezordine totală , aşa cum mă simt
în interior . Nu m-aţi întrebat niciodată ce mi se întâmplă ,
şi dacă m-aţi fi întrebat, n-aş fi ştiut ce să vă răspund . 
Aş vrea să vă spun ceva , dar îmi este aşa de greu .... 
Nu renunţaţi la mine , nu mă urâţi , fiţi mai puternici decât
sunt eu , am nevoie să îmi fiţi părinţi , am nevoie să fiţi
răbdători şi înţelegători cu mine , am nevoie de dragostea
voastră părintească , am nevoie să îmi spuneţi voi ce mi
se întâmplă , căci gălăgia din capul meu e aşa de mare ,
încât abia de îmi pot auzi gândurile . Mă simt neiubit ,
simt că sunt o mare dezamăgire pentru voi . Ştiu că îmi
irosesc timpul închizându-mă în camera mea , vă rog ,
am nevoie de ajutorul vostru şi dacă aţi putea să mă
duceţi undeva unde e linişte , unde aş putea să mă simt 
uşurat de tot ce mă apasă , tare mult mi-ar plăcea . Chiar
şi o oră dacă am fi împreună , tare bine mi-ar face .
Ajutaţi-mă să cresc şi să mă dezvolt , învăţaţi-mă să merit
lucrurile pe care mi le doresc şi .... spuneţi-mi că mă iubiţi ,
am nevoie să aud aceste cuvinte , vreau să ştiu că sunt
iubit . Mai ales de voi . Eu , chiar dacă nu v-o spun , vă iubesc . Cu drag , al vostru adolescent .