Zâmbet firesc de drag

Pe obrazul ei timpul s-a oprit , preţ de o răsuflare ,
în colţul ochiului drept s-a născut un pic de infinit ,
în păr , adieri de vânt îi împletesc parfum de bucurie
şi pe arcul perfect al buzei de sus , un zâmbet îi şopteşte
la capătul fiecărei îmbrăţişări , prin gândul ei se opreşte
o dragoste mare .

Pe pielea ei timpul s-a oprit preţ de un infinit , iar în ochiul
ei stâng s-a născut un fel de minune , prin părul ei , doi pui
de îngeri  se joacă de-a iubirea şi  pe arcul perfect al buzei
de jos un zâmbet se naşte , la capătul fiecărui sărut .... prin
gândul ei luminează mereu un dor şi o dragoste mare .

Sunt eu ....

Sunt eu femeia fântână adâncă cu apă rece 
Călătorule , lasă o floare când pe lângă mine vei trece
Sunt eu femeia cu ochi cărunţi
Ce coboară în pas vioi de pe munţi
Sunt eu femeia ce-şi trăieşte clipele pe pământ
Şi-şi rosteşte tăcerile în gând
Sunt eu femeia aşezată stâncă
De pe care nebunii în gol se aruncă 
Sunt eu femeia stâncă ce ţine piept cu îndrăzneală
Vântului şi ploii  şi soarelui şi a lumii zăpăceală
Şi de vrei să mă dobori , în locul meu plantează arbori

Aştept în tăcere noaptea , şi-n umbra tăcerii să se ivească luna

         

Prima oară când ne-am întâlnit ,
Ne-am întâlnit pe lună .
M-ai privit în ochi fericit
Şi uşor m-ai strâns de mână .
Un sărut pe buze mi-ai pus ,
Pe deget , inel din lumea de sus ,
Atunci ne-am jurat iubire infinită 
Şi  martoră ne-a fost luna tăcută .
Vrăjiţi am căzut în amor ca doi nebuni ,
Când mi-ai sărutat umerii goi
Şi cu cât farmec ai coborât pe sâni apoi...
Amor nebun ce ne-a purtat spre alte dimensiuni ....
De ne iubeam pe pământ lumea ne critica nebună ,
E o ruşine că ne-am iubit pe lună ?

Încă plouă ....

Vroiam să-ţi spun să iei ploaia cu tine când ai plecat
de dimineaţă , dar erai grăbit . De unde se stopează
invazia asta lichidă ? Să ştii că pe aici plouă mărunt ,
încă  de dimineaţă , de când eram  invadată de gânduri
absurde care se hrăneau cu absenţele din plin , cu iluzii .
Bineînţeles , eu sunt tot pe acolo cu aceleaşi  gânduri
absurde privind pe geam forme desenate . Ştii tu cum ...
Ştii , nu ? Doar automobile pe stradă  şi bălţi şi rar umbrele.
Mi  se prind secundele de pleoape , urdor de tristeţe .
Ştie cineva o magie , să oprească ploaia ?
Căci pe aici încă mai plouă şi  plouă mărunt .

Şi-mi este aşa de albastru în suflet ..... :)

Nu las tristeţile absurde  cuib în inimă să-şi facă ,
Las sufletul să zburde , cânt , râd şi din toate fac o joacă .
Fac o mică sau mai mare nebunie , fac ceva ce nu-i permis ,
Şi-am să scriu pe zile ca pe o coală de hârtie ,
Tristeţi şi gânduri temătoare,nu veniţi la mine, este interzis.
Nu las ghimpii sorţii să mă-nţepe ne-încetat ,
Şi-am să-i ignor pe cei care mă privesc mereu peste umăr ,
Nu ofer din timpul meu  greşelile lor să le număr .
Eu dau vieţii mele culoare , nu o transform într-un chin ,
Din clipă fac sărbătoare,vârsta nu e în suflet , e în buletin .
Sunt rebelă , ieşită din tipare , ce mai lunecă timpul...tiptil...
Mă dezbrac de haina de om mare şi mă bucur să fiu copil .

Şi-am încălecat pe-o şa .....

Îi iubesc ..... dintotdeauna m-au fascinat....
Iubesc caii pentru ochii lor mari şi blânzi , pentru mersul
lor graţios şi mândru , pentru postura lor impecabilă ,
pentru nobleţea lor , pentru încrederea pe care ţi-o
conferă , atunci când te lasă , supuşi , să-i încaleci .
 Sony ( calul care m-a plimbat prin tăcerea şi mirarea
pădurii ) a fost atât de darnic cu mine .... oferindu-mi 
din eleganţa şi splendoarea lui , oferindu-mi un 
sentiment intens de libertate de parcă lumea întreagă
era a mea . În acea zi m-am simţit mică , mică , mică .....
şi fericită . Mulţumesc Maria şi Iulian că mi-aţi făcut 
ziua mai frumoasă .

Azi ...

Frumos , sensibilitate , linişte , delicateţe , formă , esenţă , dăruire , dragoste , lemn , flori
Cu toate acestea au lucrat Maria şi Iulian Mihăilă la acest aranjament
Mulţumesc !

Azi mă simt un pic altfel .... Ceva îmi alunecă pe  frunte ,
apoi pe sprânceana dreaptă şi  umblă prin ochiul meu
stâng . Zâmbesc  .... ceva mi s-a  încrustat într-un
sărut pe  buza de sus .
Azi , ceva îmi alunecă  pe umăr , apoi pe sprânceana
stângă şi se ridică-n albastru infinit , îmi  cade în palmă
şi eu râd când ceva mi s-a încrustat într-un sărut pe 
buza de jos . Aproape de miezul nopţii mi se face aşa  de 
dor .... de vise , de nesfârşitele mirări , de fiecare vară ,
de mine .
Am să trăiesc cu drag la începutul firesc al fiecărei
dimineţi , am să trăiesc încetişor şi cuminte . Am să
trăiesc şoptit sau cu zgomotul uriaş al facerii lumii ,
am să  trăiesc curat cu zbor de îngeri şi cu jocul frumos 
de copil , cu înelepciune în tăcerile mele , absentă în 
căderea din mine , am să trăiesc căprui în limpezimea
ochilor mei , în liniştea serii . Am să  trăiesc într-un sărut ,
într-un zâmbet minune ,am să trăiesc în prelungiri de
univers şi-n amintiri  de Dumnezeu , am să trăiesc în
culoarea iubesc-ului , am să trăiesc sonor şi definitiv până
la sfârşitul perfect . Şi am să trăiesc cum vreau eu , cu
zgomot mult şi uneori în linişte prea mare , am să trăiesc
prin ploi de vară şi prin  soare , am să trăiesc în  alb şi
negru şi-n  toate culorile , am să trăiesc adorând în nuanţe.
Am să trăiesc aşa cum ştiu doar eu , cu rugăciuni şi uneori
uitată de Dumnezeu , am să trăiesc cu  oftat prelung , am 
să trăiesc în timp şi-n vremuri, uitând de toate-n mângâieri,
am să trăiesc adorând firesc , am să trăiesc în rătăciri
parfumate , zâmbind în gând a primăveri şi-a veri calde ,
am să trăiesc minune , încrâncenat şi fără de-nţeles la 
fiecare început de zi , de anotimp . La fiecare naştere
a mea pentru a fi .