Dincolo de nebunia dezlănțuită

Suntem iubire

Fericirea e în tot ceea ce ești și în ceea ce te îmbracă astăzi...
Deschide-ți inima și privește în tine , găsești acolo resurse
să primești  tot ceea ce vine . Astăzi mă întorc către tine 
și-ți trimit o parte din inima mea și sper să te găsească
pe tine om bun și frumos . Mereu există cineva care cuprinde
și învăluie în bine ființa noastră . Uneori simțim și...nu știm
de unde . Primește iubirea mea și dă-o mai departe .

Eu , stropul tău de cafea

Știi,vroiam să-ți  vorbesc
despre prima întâlnire,
despre iubire....
Mai știi câte îmi povesteai?
Câte-n stele și în lună și eu
râdeam,râdeam parcă eram
nebună...și m-ai plăcut chiar
din prima secundă când m-ai
văzut...
Apoi,dintr-o dată,n-am mai
avut timp de noi,se pare 
c-aveam  alte nevoi,până când,
eu mă picuram strop de cafea
în fiecare dimineață a ta și tu
șopteai,ciudat...ciudat...cafeaua
mea are aromă de tine ....

Când ai plecat

Te-am așteptat... secunde număram ,
Cu privirea te căutam în cele patru zări...
Acum,am agățat așteptarea-n verde ram
Să uit de tine și de frământări.
Doar noaptea mă așez în glob de lună,stea
Să împodobesc timpul la infinit
Și mi-am creat o lume doar a mea
În care să intre,nimeni nu a îndrăznit.
 Mi-ai lăsat livada ta cu pomii înfloriți
Din care flori,mi-ai dat și mie o parte,
Flori albite de sărutări de sfinți
Pe care i-am împărțit la jumătate.
Plecând,ai luat brațul de răscruce 
Și pașii repezi ți i-am auzit ecou,
Oare,unde plecarea ta te duce?
Se întreba nătâng adâncul meu.
Întoarce-te,se scutură florile-n livadă
Și pune răscrucii noastre brațul înapoi,
Fără tine toate stau să cadă,
Vino să adunăm sfinții împărțiți la doi.
Căci prea mult am născocit prin universuri
Și uite,se face o punte-n infinit,
Doar împreună mai putem să dăm sensul
Poveștii-n care ne-am găsit.

Azi am văzut o zână

,,Nu crezi dacă nu vezi? Vrei să simți? Hai,pune degetul....''
Și zâmbetul meu înalt își cațără arcuirea în susul inimii.
Mâna plină de dorine,cu degetele-ntinse caută culori în zi.
Ochii râd zbor de fluturi,privirile prind viață adâncind
pe chip emoții. ,,Găsește-mă !'' , mi-a șoptit.Era așa de 
aproape că am simțit buzele gândului atingându-mi
pleoapa. Apoi,din două bătăi  de aripi a dispărut....
,,Și dacă te găsesc ? Ai să rămâi clipind a întâmplare ?

Doar o clipă m-am oprit în mirare

Îmi desenez un zâmbet și ies pe străzi , printre străini
fără culoare . Mă amestec printre mirări și grimase ivite
în colțul buzelor . Alunec printre reflexii născute din tăcere,
dansez printre umbre , mă împiedic de ele și aud doar
râsete înfundate în valuri de plăcere . Priviri reci mă ating,
cuvintele le-am uitat acasă agățate în cuiul de pe peretele
nordic . Dar ce nevoie am eu de cuvinte când am un strop
de albastru , o inimă plină de nuanțe și aripa îngerului
nevăzut ?

În zi de marți ....

Marți trebuie să vii , să nu uiți .... mi-a spus un bondocel
de om tare simpatic . Și iată-mă azi , marți ,  mergând
pe  strada aceasta banală  într-un oraș nu știu dacă
banal , gândindu-mă că , dacă mă fură  cineva...? Oare,
 nu era mai bine  să stau astăzi acasă și să merg mâine ?
Și iată că tot gândindu-mă în felul acesta sau celălalt 
mă trezesc în locul  unde trebuia să ajung fără să mă fi
 furat nimic și nimeni pe drum , nici măcar bătaia de aripi a unei păsări flămânde , iar în orașul acesta sunt
atât de multe păsări flămânde ....