Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit
cu dor de început . Respiraţia dimineţii
am simţit-o pe obraz ca pe ceva ce îmi
amintea de prezenţă , de fiinţare . Din
lumea rămânerii în repaus în lumea
începutului trecerea era lină , era un
tumultum de dorinţe , de pleoape deschise ,
de priviri împopoţonate cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întinderi peste trupuri
goale , uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme
a trecerii involuntare atunci când tălpile
au auzit drumul . Buza genunchiului
împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu