alb scurs peste liniştea serii , în ecoul
păsărilor ce ştiu că zborul ne face mai înalţi ,
în palmele tremurate ale ploilor ce desenează
visele pe trunchiuri de copaci , la marginea
templelor iertării arcuite peste inimi desculţe . Glasul
mi-l ascult doar uneori , atunci când vreau să nu uit să
cânt zâmbetul cu vocea tăcută a florilor . Uneori uit să-mi
dezleg gleznele de lanţul timpului şi mă pierd nemărginită
printre tăceri cu parfum de flori . Simt gustul gutuilor ce stau la fereastra anilor în fiecare început de alb .
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu