În fiecare noapte
îmbracă haina groasă
cu glugă şi bântuie
oraşul ca o apucată . Şi
scrie despre nimicurile
prin care umblă . În
fiecare clipă priveşte
undeva încercând să le
ghicească conştiinţa ,
dar nu reuşeşte decât să
enerveze civilizata
societate . Colindă
oraşul cu cuvinte de o
mie de kilograme adânc
înşurubate în pas şi tot
ceea ce ar putea spune
vine dintr-un întuneric
ce ţiuie în urechi , o
beznă surdo-mută pe
unde încearcă să ajungă
la un glas ce se află
între ură şi dispreţ
refuzând cu desăvârşire
să se facă auzit . Uşoară
ca aerul face slalom
printre gesturi făcute de oameni care trăiesc din alţi
oameni , fără nici o prevestire care să o deranjeze de
întârzierile până acasă . După rotocoalele date catedralelor
înalte şi celor ovale s-a întors pe linia cunoaşterii credinţelor
În urma ei pietrele se aruncau lovindu-se cap în cap
rostogolindu-se până la picioarele oraşului în beznă . Şi-a
întors privirea şi nu şi-a dat seama dacă pietrele se băteau
pentru ea , sau nu . Aşteptând parcă un răspuns şi-a ridicat
privirea spre cer , nu era decât luna ce stătea într-un colţ
ascunsă , în mantia tăcerii , dând şi ea mirată din umeri .
Venite de undeva , de aiurea , mii de ace îi străpung nemilos
obrazul . Cu degetele lungi aproape crispate îşi trage gluga
pe ochi . Cercuri calde îi ies repetat prin crăpătura subtilă
a buzelor . Păşeşte la întâmplare şi tot ce mai vede este
trupul ei gol dezmierdat de apa fierbinte , cămaşa de
noapte preferată , o privire în oglindă cu fruntea relaxată
şi ochii uşor zâmbind ce o vor face să spună că mai este ceva
despre care trebuie scris . Dar ştie că oraşul o va aştepta şi
data viitoare . Acolo , în noapte .
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu