Şi dacă uneori nu ţi-am fost ,
eu îţi voi rămâne şi am să-ţi fiu .
Şi dacă nu-ţi sunt ce-ţi sunt , o să-ţi fiu
oaspete în sufletul tău de câte ori mă vei
chema . De mă vei pofti înăuntru , am să
mă descalţ la intrare şi am să-ţi spun cu
zâmbetul pe buze : ,,Bună ziua , om drag!
Bun găsit !'' Şi de îmi vei oferi un pahar
cu apă , n-am să te refuz , pentru că mai
tot timpul mi-e sete de râul ce trece printre
noi . Să mă ierţi , uneori hainele mele sunt
ude pentru că acolo , de unde vin eu , mai
plouă . Chiar dacă mă descalţ , s-ar putea
ca unii spropi să-ţi cadă pe podea sau poate
vreo pală de vânt să intre pe furiş cu mine
şi să lase un fior rece . Alteori , poate adun
în mine prea mult soare şi vin , trezind prea
dintr-odată umbrele de primprejur.
Uneori , ştiu . Alteori .... nu înţeleg .
De fiecare dată când vei auzi bătăi de inimă
în uşă , să ştii că te caută sufletul meu .
Nu trebuie să deschizi decât dacă mă
primeşti întreagă , pe mine , aşa cum sunt eu.
Altfel .... las-o închisă . Deşi , uneori simt că
dacă ar fi să nu îmi fi , eu îţi voi rămâne .
Mi-ai fost soră mică când eu ţi-am fost soră mare. Acum tu-mi eşti mare când eu ţi-s
mică .
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu