Maria

Ea muşcă dintr-un biscuit şi râde , 

pe obraji vara alunecă în viteză , elegant .

Cerul în volute turcoaz , oraşul îi e o rochie

prea largă în care se împiedică , dansează cu 

braţele întinse , în jurul ei strada face piruete 

până ameţite vitrinele se clatină cu clinchet .

Ea aruncă în sus aerul înţepat de antene şi

vrăbii , îl prinde , îi dă drumul , îl prinde .

Ea aruncă lumina către mine ca pe un balon

în care e linişte . Îmi întinde un biscuit .....

râsul ei străbate spaţiul şi deodată , totul se 

transformă într-un câmp plin cu maci .

Nu ştiu de ce .....

Credeam că pot aduna tăcerile într-o clepsidră

şi să număr cu ea clipele de mirare ale amurgului

iar apoi , să pot albi durerile zilelor răstignite pe

cruci de uitare . Credeam că pot afla câtă 

singurătate încape într-o inimă , iar într-o zi să

o pot alunga uşor din suflet . Nu ştiam că iarna 

este doar o altă mască a timpului în spectacolul 

trist al vieţii unde începutul încoronează sfârşitul .

Vine o vreme când nimeni nu te mai întreabă dacă

vrei ceva , dacă astăzi ai zâmbit , sau a trecut ziua 

pe vârfuri prin spatele tău .....

Vine o vreme când ninsorile sunt nesfârşite şi ceri

la capul podului jumătăţi de umbrelă şi lumea se va

uita la tine ca la un nebun . Vine o vreme şi mereu

vremea aceasta este ca o muzică pe care noi o

ascultăm , o mirosim , gustăm şi foarte rar dansăm .

Linia albă

Nu am fost îndeajuns .....

Desculţă şi temătoare nu trec niciodată 

peste linia albă pe care am tras-o .

Am păstrat nepângărite orizonturile inspirând

ceaţa , plutitoare inamică într-o abdicare prelungă .

Din crăpătura clasicului rotund , ochiul priveşte în 

fiecare dimineaţă locul unde fac şi desfac rugăciuni 

mute . Prin praful din nori văd urmele liniştii lungi

ce trece dincolo de albastru . Rămâne doar curiozitatea

golului aşteptând gestul acela , al minunii să urce în

prelungirea universului . Am aşteptat timpul să-şi 

îmbrace haina groasă , să-i scot din glugă bileţelele

cu noi sensuri . Infinituri de culori , gânduri reconstruite ,

linii , puncte , arcuiri periculoase , nimicuri ale anotimpurilor .

Risipite braţe pe frunţile plecate în călătoriile pulsului ,

printre ritmuri fireşti sau nu .....

Zvâcniri de paşi şi gesturi uitate în liniştea drumurilor ,

şuvoaie de crispări între a rămâne şi a pleca , zboruri

rămase închise într-o pană . Nu trec niciodată peste linia

albă . Rămân în locul unde fac şi desfac rugăciuni mute .

Şi tălpile au urechi

Prin crăpătura îngemânării am privit

cu dor de început . Respiraţia dimineţii

am simţit-o pe obraz ca pe ceva ce îmi

amintea de prezenţă , de fiinţare . Din

lumea rămânerii în repaus în lumea

începutului trecerea era lină , era un 

tumultum de dorinţe , de pleoape deschise ,

de priviri împopoţonate cu semne de întrebare .

Am cerut braţelor întinderi peste trupuri

goale , uscăţive coloane resemnate .

Paşii s-au format în voia lor lăsând urme 

a trecerii involuntare atunci când tălpile 

au auzit drumul . Buza genunchiului

împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .

Câte rămâneri în urmă vor fi ?

Cântecul lunii

Ascult cântecul lunii şi în noapte las strigătele

obosite să zboare . În spaţiu şi timp ocolesc pământul

căutându-mi gândurile . Gura mea rosteşte chemarea ,

poate găseşte geana pe care să se odihnească ....

Şi urmăresc lumina lunii în noapte ca pe un strigăt
pierdut în infinit , ridic pleoapele norilor şi găsesc acolo
ascunse şoapte .....
În palmele nopţii îmi fac culcuş ...
Pe cântecul lunii tâmpla mea îşi găseşte odihna .