Ai ascultat vreodată 

inima unui copac ?

I-ai ascultat sunetul

coroanei,aşternând

tăcerea ?

Ai simţit vreodată

rădăcinile lui

puternice care pătrund

adânc în pământ ?

I-ai ascultat calmul trunchiului atunci când este

scăldat de rouă ? Ai văzut

vreodată tremurul unui copac atunci când îşi întinde ramurile pentru

a întâmpina ochii cerului dintr-o dimineaţă ?

Ai văzut vreodată un copac cum visează la

înaltul cerului ? I-ai ascultat vântul uşor

printre frunze , i-ai auzit respiraţia ?

Eu am ales bucuria şi am îmbrăţişat un copac . Tu când ai îmbrăţişat ultima oară

un copac ? 

Şi s-a făcut târziu .... - https://soundcloud.com/user-248210263/si-s-a-facut-tarziu




Iubeşti ? - https://soundcloud.com/user-248210263/sets/iube-ti




Azi primesc tăceri  - https://soundcloud.com/user-248210263/sets/azi-primesc-t-ceri-1

Viaţa ar trebui să fie simplă prin toate colţurile ei .
Umblu sub cer 
mângâind înaltul şi caut
locul neatins . 
Încerc un dialog înaintea ploii .... anestezie 
cu cuvinte . Îmi sprijin fruntea de linişti .
Cerul atenuează ecoul pământului .
Între cer şi pământ pâlpâie inimi .

În zori

M-am trezit ca să dau la o parte giulgiul
nopţii . Simt îmbrăţişarea unei chemări
neobişnuite apoi aud o voce calmă , aşezată,
care mă îndeamnă - ,, vino să dezveleşti
chipul zilei şi să-l săruţi , vino să te închini
minunii celei dintâi care este pulberea 
luminii peste lacrimile nopţii . Vino şi te
miră de înfăptuirea cea dintâi a zilei , dar
nu exagera nimic .... aşteaptă doar în
liniştea augustă trezirea naturii .''

Când şi când alerg

Alerg până unde se termină pământul .
Din saltul firesc mă desprind , mă înalţ şi ating cu vârful
 degetelor frunzele unui
ram . Alerg , mă înalţ , ating , cobor ....
Alerg până unde se termină pământul , nu trebuie să mă
 vadă nimeni şi saltul îmi
 reuşeşte de fiecare dată .

Visez cai verzi pe pereţi , visez stele albastre şi nori de vată de zahăr .
 Am gânduri colorate în roşu tăvălite prin
 iarbă , mă simt de parcă nu am crescut .
 Voi , luaţi-mă aşa cum sunt , uneori femeie
 cu vise lungi până la cer având luna în păr,
 alteori un om simplu cu vise simple şi
 mereu copil ghemuit în partea stângă a
 pieptului sau ascunsă între cer şi pământ.
 Şi în timp ce păsări albe îmi poartă visele
 pe aripi , eu mănânc vată de zahăr de pe cer,
 văd caii verzi alergând prin iarba crescândă
şi râd . De parcă niciodată nu am crescut ....

Uşor printre degete timpul se scurge

Neştiind unde-i aici şi acolo , transformând
strălucirea pietrelor în zâmbet ne-am adunat
în parfum de copac , am legat cântecul
păsării albe în povestea noastră uitată când
mirosul sufletului ne-a adus acasă . Şi mai
târziu , în vatra înserării ne întoarcem în
mersul nostru înainte . Priviri unite în
lumină fac timpul ghem şi în rădăcina
speranţei mângâie trezirea lentă a copilului
de la început .