Aș vrea să știu

 De ce plânge cerul ? Este atât de frumos în  simplitatea lui...

Își varsă lacrimile în pocale de lotus , stropind pleoapele 

ochilor mei mirați , mâinile mele ramuri împletite șuvițe

în clipe ce se prăbușesc cu miros de amin .

Cine suflă în această herghelie de farmec copleșitor a 

dimensiunii ce mă privește noaptea cu un singur ochi ?

Am să-mi cioplesc trup din mătasea orelor căzute la 

picioarele nopții și am să duc cerului astâmpăr să-i 

șterg lacrimile picături de timp în tăcerea nopții ce trece

dincolo de stele .

Și fiindcă vreau să știu ceea ce nu știu întreb neînțelesul ,

de ce plânge cerul ?

Se duce anul ...

Se duce anul , încet ... se duce ...

Pe tâmpla lui mâna o pun , e rece ...

El în ochi  mă privește și-mi zâmbește .

Între noi , roiuri de clipe zburânde 

Ce-mi poartă visele încă neterminate ,

Rămase spre îmbobocire în picioarele goale .

M-a ridicat de umeri peste râsul lumii ,

Sufletul într-o ramă de zări rătăcind 

Înșirate pe zboruri de aer mi-l sărută .

Îmi lasă pulsul cerului ,

În brațe îmi pune migdali înfloriți

Lăsându-mi calea deschisă 

Spre alte dimineți mundane .

Stau într-un bob de a fi ,

El , dus de o undă de timp

Rotindu-ne , rotindu-ne ...

Ne luăm rămas bun 

Fără îmbrățișări .

La margine , lumină

O rază de lumină nu pe genunchi o-ndoi ...

Lumina e îndesată-n lucruri și caută o respirație mai largă .

Să nu călcăm pe ea , să nu se spargă .

Gesturi , gânduri , șoapte ce vin până aproape de buze 

și apoi se-ntorc ... Am lăsat fereastra deschisă înspre lume ,

nu peste mult are să bată vântul ...și în subțiori de vânt 

un strop de-mpotrivire și în miezul clipelor prezente 

se odihnește depărtarea ...

Oare cine ?

 Cine mă iubește în noapte

Și mă-ngână cu dulci șoapte ?

Cine cu fir de argint de stele mă leagă

Și cu săruturi mă dezmiardă ?

Cine noaptea în vise îmi pătrunde

Și-mi poartă iubirile blânde ?

Cine pe drumul inimii ochii îmi deschide

Și în dimineți îmi surâde ?

Cine pășește cu mine pe nor

Și mă învață să zbor ?

Cine mă leagă cu fire de lumină 

Și mă face a timpului regină ?

Cine în purpură mă-mbracă

Și cu-n sărut de drag mă-mpacă ?

Cine calea dreaptă îmi arată

Și prin lume dorul meu îl poartă ?

Cine pe nume mă strigă

Și înalță în taină pentru mine rugă ?

Cine în gând mă păstrează

Și în nopți cu lună plină mă visează ?

Cine pe sub gene îmi zâmbește

Și oare , cine mă iubește ?

M-am oprit un moment în timp să vă respir în culori

Sunt seri cu doruri și dulci miresme de voi , îmi stați  pe gene

și nu clipesc de teamă să nu-mi cădeți în căpruiul ochiului .

Curge vremea noastră și anii se trec ca norii pe marile ape ,

voi îmi răsăriți dincolo de vânturi , ființe edenice și vă 

simt inima bătând iertări . Ne-am risipit prin tăceri și uitări,

ne-am zâmbit prin amintiri și ne adunăm în anotimpuri .

Miresme de voi surori , aură peste înflorire ,mă împodobesc

cu voi în surâsuri eterne . Vă leg de  încheietura mâinii să

nu vă pierd . 

O viață fericită cu aromă de iasomie vă doresc !

Amintește-mi numele tău

 Iartă-mă , ți-am uitat numele ... l-am avut scris pe un gând , dar

l-am pierdut , a fugit pe fereastră atunci când am deschis-o , mă

uitam în lungul străzii după tine ,așteptam să îmi vii acoperământ

sufletului , căci prea umblă dezbrăcat în uitare . 

.... aștept să vii , ți-am pregătit bolul cu clipe colorate , le-am 

amestecat cu degetele mele subțiri , pe brațe urcând culoare 

până ți-am înflorit în fereastră . Iartă-mă , numele tău l-am uitat ...

Dă-mi muguri să înfloresc în timp

 Am avut sufletul uscat  pom cu fructe triste în visul meu necopt

a mea ființă stea căzătoare pe viul timpului mi-a sărutat genele

de apă în somnul căzutelor pleoape când ochiul nesfârșitelor

s-a lovit de pieptul meu rănindu-i neînțelesele-i mirări în curgerea

nopții înghițând șoaptele pământului în prelungirea luminii din

aripa zborului frânt peste coastele mele strivite de trecerea

anotimpurilor iubitoare a tâmplelor argintate de cântecul lunii

în cuibul palmelor unui înger