Mi-am uitat inima aprinsă toată noaptea....
şi acum zorii mă surprind cu mâinile întinse
căutând surâsuri adăpostite-n rouă .
Oamenii mă privesc peste umeri miraţi .

Am crescut ..... cine m-a făcut om mare ?

Am găsit puritatea
în alb invizibil 
Şi am zâmbit cu zâmbet de copil.
Sufletul meu zboară prin
lumina timpului
Şi se odihneşte
pe umărul vântului,
Coboară pe raza
ochiului fragil
Şi se întoarce 
la casa mea de copil.

Eu şi macul

Mă bârfesc oamenii din bloc că n-aş fi 
cuminte , chiar deloc . Spun că aş avea o 
aventură . Cu un mac . Nu , nu de cultură ,
ci cu un aventurier ce nu locuieşte în vreun
cartier , el stă ascuns în lanuri de cereale ,
prin oraş doar dă târcoale . Şi sunt indignaţi
când el mă strânge în braţe şi mă sărută
cu foc , cică e un dobitoc că-mi lasă pe buze
urme de roşu aprins  ( oare când ne-or fi
surprins ? ) . Tot ei spun , oamenii din bloc ,
că ar fi un escroc , că pe lângă el ar mai
avea şi albăstrele şi că , vezi doamne , eu
femeie serioasă , ce caut printre ele , de ce
mă las sărutată pe coapsă când mă aşez
în iarba deasă , că sunt indecentă şi pe acasă
mai puţin prezentă . Ce aş putea să le spun 
eu .... că nu iubesc doar unul , iubesc toţi 
macii din lan , petala lor gingaşă şi trupul
lor subţire , că au tandreţe nemărginită şi
de la ei am adunat iubire ? Dar mai bine
nu le spun nimic , îi las să creadă ce or vrea.
Eu nu spun nici nu , nici da .

Am prins rădăcini adânci, tu eşti verde împărat M-ai făcut împărăteasă peste-ntregul tău palat, Şi la nuntă ne-au cântat mii de roiuri de albine Şi ne-a cununat un brad peste-un lac de apă vie, Din sărutul tău îmi cresc ramuri şi iar infloresc Mii de fluturi ni se-adună, martori cum eu te iubesc, Mă-nvelesc cu răsuflarea vântului ce-aduce timpul Mă iubesc cu tine verde, verdele-nconjoara chipul. Mă iubesc cu tine verde, verdele-nconjoara chipul Trag petale peste mine, îmi fac plapumă de var Mă acopăr cu iubire, cantecul din frunze zboară, Peste codrii, peste nori, dansul ţine până-n zori Ca să ţii o viaţă-ntreagă minte cum e să te-nsori. Ca să ţii o viaţă-ntreagă minte cum e să te-nsori

Cumpăr soare . Cine are de vânzare să-l lase la intrare , eu nu sunt acasă . 
Locuiesc pe strada plângăcioasă la număr doi , nu se va vedea de prea multe ploi . Dar cu puţin noroc veţi da de cel mai înalt bloc . 
Sunt pusă pe aşteptat . Mulţumesc anticipat .

Dacă mă suni , pe Venus nu am semnal

Sunt unele dimineţi în care te trezeşti când
ai tu chef ,( astea sunt dimineţile în care nu
trebuie să mergi la muncă ) şi dezamăgită
constaţi că nu te aşteaptă nici un eveniment
mai de doamne-ajută , nici o întâmplare mai
măruntă şi că tu stăteai pe o bancă în parc 
savurând în loc de cafea, timpul verde al
unei pierde dimineţi şi că te durea mai
departe de cot ,( căci dacă te doare în cot nu 
e tocmai bine ) de tot ce trebuia să faci într-o
dimineaţă dintr-un şir lung de dimineţi , era
doar un vis de-al tău . Priveşti doar minutele
care se înghesuie în faţa unei dimineţi în care
tu nu ştii - să-ţi pui pantofi sau sandale în 
picioare , să pleci sau să te întorci din neplecat , să faci sau să desfaci , orice ....
Şi stai în faţa geamului deschis mirosind sau
irosind încă o dimineaţă în care puteai să faci tot ce-ţi trecea prin minte , te uiţi în
genele betoanelor şi te întrebi de ce sunt toate
pe partea asta şi nu pe cealaltă , de ce stânga
e pe stânga şi nu pe dreapta , dacă faci parte
dintr-o poveste de ce nu eşti prinţesă ....
Îmi strâng gândurile în genunchi , un fel de
pansament ..... Pentru o clipă mi-am întors
capul şi-am dispărut . Cum unde ?Pe Venus !

Azi mi-am zis , ce-ar fi să te aştept , poate
vii puţin mai aproape de-acum decât 
de-atunci . Şi m-am pus pe aşteptat , credeam că sunt uşoară , dar aşteptatul zice
nu . Până să vii m-am gândit să încerc să-ţi
scriu o poveste . Şi-am încercat . Totul a 
început frumos , cu un împărat şi o împărăteasă , castel , prinţesă , prinţ , iubire....( ştiu că sună a basm ) , deci totul
a fost frumos până când a venit zmeul sau
balaurul cu nu ştiu câte capete şi a mâncat
povestea sau basmul , mă rog....
Mi-am propus să te aştept până la ora opt , adică douăzeci . Mi-am aranjat părul în
oglindă , nu ştiu de ce tocmai atunci aveam
nevoie de lucruri mărunte din geanta mare ,
mi-am pus ochelarii pentru a avea o şansă.
S-a făcut ora nouă , adică douăzeci şi unu .
Am mâncat plăcinţele de la mam , am mutat
lucrurile dintr-o cameră în altă cameră , apoi le-am adus înapoi , am vrut să-mi pun
bigudiuri în păr , dar m-am răzgândit ,
mi-am zis că poate te sperii . Am ascultat muzică şi atunci viaţa m-a strigat :
,,hei , sunt aici !'' . 
Mai puţin şi o frumuseţe se 
naşte.
Rămân în contemplare.....
În aşteptare , nu . Renunţ .
Pun aşteptarea pe umeraş
până mâine .