Culorile sufletelor s-au împletit în curcubeul zâmbetului

Un loc unde te

întorci mereu cu

drag. Acasă .

Acolo unde

tresare trupul

timpului de 

vârsta zâmbetelor şi totul e plin de 

bucurie , de viaţa care înghite şi dizolvă şi pune la loc în aceeaşi clipă . Totul

se desface în bucăţi să se unească mereu

altfel şi mereu la fel . Timpul îşi pierde secunda , gândul se pierde în spaţiul fără

formă respirând aerul proaspăt al stării de 

a fi . Ne-am limpezit suflarea din cerul din noi regăsind dorul de rotund . 

Acolo rescriem dimensiunea secundei , 

ne sincronizăm bătăile inimii cu pulsaţia

universului din noi , acolo ne colorăm ziua ,

ne acordăm sufletul la rotaţia sorilor .

Acolo ne inundăm cu cântecul serafimilor

suflând praf de timp să hrănească existenţa

amintirii . Acolo unde iarba este verde şi 

uscată , acolo unde drumul este pietruit şi

prăfuit , acolo unde auzi îngerii cântând .

..........

Paşi rostiţi atât 
de cuminte prin
ochii mei fugiţi
în soare 
Sunt cea mai 
frumoasă
întâmplare 
în zilele fără
cuvinte 

Anii mei , ca doi obraji înfioraţi de un sărut

Mă uit înspre mine şi mă bucur că exist .
Ce mai trec anii .... unul după altul , grăbiţi
şi fără a lăsa loc de tocmeală . Sunt ai mei ,
toţi ! Par mulţi , dar nu-i simt . 
Le sunt recunoscătoare că au avut răbdarea
şi iscusinţa de a mă trage frumos prin ei ,
precum firul de aţă prin gaura unui ac .
Nu s-a pierdut nimic , totul s-a transformat ,
mai devreme sau mai târziu în ceva ,
constructiv şi util , ca o palmă peste care am
putut călca,susţinându-mă,echilibrându-mă,
spre a păşi mai departe . 
Îmi pare că sunt pe o colină de unde pot
vedea în toate direcţiile , mă simt pe un ax
solid şi în acelaşi timp mobil ce îmi permite
să schimb perspectiva de câte ori vreau .
Este ca şi cum am intrat în miez şi de acolo
pot vedea atât înăuntru cât şi afară în 
acelaşi timp . E perioada în care cărarea
se manifestă ca parte din fiinţa mea , o simt
cum iese şnur al vieţii din inimă şi mi se
aşterne în faţă arătându-mi nordul vieţii .
Stau pe cumpăna anilor cu mirare şi 
blândeţe senină , privesc la meandrele ce 
m-au adus aici cu recunoştinţă şi mulţumire,
apoi mă aplec spre zarea din faţă şi adulmec
muntele ce mă aşteaptă într-un tărâm a lui
limpede-pur . Aceeaşi cărare mă cuprinde
în braţele ei de destin şi mă conduce spre 
vârful pe care îl văd în zare şi care sălăşluieşte deja într-un miez din mine .
Cărarea ce mă cheamă acum este atât de
seducătoare încât simt uimire că nu am
înţeles-o până la acest popas . E deplină şi
magică , e plină de rost şi înţelesuri . Adesea
iau forma ei şi trasez contururi moi prin
trăiri , prin simţire . Sunt peniţa ce lasă 
urme divine pe foaia terestră .
Doamne , vreau să-ţi mulţumesc pentru anii
mei şi pentru toate darurile tale . Îţi sunt
recunoscătoare pentru fiecare bucată de 
pâine dăruită în fiecare zi , fie ea plămădită
din făină , suflet , înţelepciune , sprijin ,
bucurie sau dojană . Pentru fiecare om ce 
mi-a străbătut sufletul , fiecare lăsând ceva
în mine . Îţi mulţumesc pentru că m-ai
iubit atât de mult încât m-ai iertat de fiecare
dată , m-ai sprijinit chiar şi când am uitat
să te strig . Pentru puterea pe care o sădeşti
mereu nouă în inima mea , pentru toată
iubirea pe care o simt şi pe care , în felul meu, o dau mai departe . Pentru seninul 
cerului meu de fiecare zi , pentru ceea ce am
şi pentru ceea ce am pierdut , pentru ceea ce
am înţeles şi ştiu dar şi pentru ceea ce am
uitat , pentru ceea ce am fost pentru a putea 
fi ceea ce azi sunt . 
Îmi dau seama că sunt un om bogat ,
neînchipuit de avut , nu doar pri ceea ce am ,
ci mai ales prin ceea ce nu am . Prin ceea ce
am fost lipsită pentru a putea preţui cu
adevărat ceea ce mi s-a dăruit . Mulţumesc !

Timpul meu

Nu , nu am băgat de seamă cum te-ai rezemat în prag . Ai venit cumva să-mi 
mângâi tălpile bătătorite de atâta drum ?
Nici unghiul de soare cald ce stătea sub 
fierbinţeala ochiului nu l-am observat.
Nici tălpile nu mi le-am simţit cum călcau
roua dimineţilor . Nu am văzut cine a suflat
înspre cer păpădia şi cum lumina se scurgea în pământ , nici câte kilograme are surâsul
tău la sfârşit de zi . Şi m-am tot mirat cum de
nu am văzut că mi-ai pictat pe tavan stele 
şi o lună mare . Nu am simţit nici greutatea
verilor de pe umerii mei , purtam închipuirea
culorilor în parfum de tei . Nu am băgat de seamă cum ronţăiai secunde , nu te-am auzit.  Poate vara viitoare ... am să privesc pragul
să te văd rezemat acolo .
Cum de n-am băgat de seamă ? 
Oare unde eram ?

Morile de apă de la Rudăria

Maşinăria morilor de apă
Biserici părăsite de atei.
Era aşa , o roată lenevită
De lemnul ei încins.
Intram nedumerită
Şi mirosea a lemn bătrân
Şi-a pulbere de porumb
Dantelării de roţi ,jgheaburi sublime
Cu zgomot surd ca zumzetul de stup.
Se intra aşa , pe nicăieri
Pe uşi mici ca nişte guri .

Aştept să-mi baţi la uşa inimii

Şi dacă uneori nu ţi-am fost , 
eu îţi voi rămâne şi am să-ţi fiu .
Şi dacă nu-ţi sunt ce-ţi sunt , o să-ţi fiu 
oaspete în sufletul tău de câte ori mă vei
chema . De mă vei pofti înăuntru , am să
mă descalţ la intrare şi am să-ţi spun cu 
zâmbetul pe buze : ,,Bună ziua , om drag!
Bun găsit !'' Şi de îmi vei oferi un pahar
cu apă , n-am să te refuz , pentru că mai
tot timpul mi-e sete de râul ce trece printre
noi . Să mă ierţi , uneori hainele mele sunt
ude pentru că acolo , de unde vin eu , mai
plouă . Chiar dacă mă descalţ , s-ar putea 
ca unii spropi să-ţi cadă pe podea sau poate
vreo pală de vânt să intre pe furiş cu mine
şi să lase un fior rece . Alteori , poate adun
în mine prea mult soare şi vin , trezind prea
dintr-odată umbrele de primprejur.
Uneori , ştiu . Alteori .... nu înţeleg .
De fiecare dată când vei auzi bătăi de inimă
în uşă , să ştii că te caută sufletul meu .
Nu trebuie să deschizi decât dacă mă 
primeşti întreagă , pe mine , aşa cum sunt eu.
Altfel .... las-o închisă . Deşi , uneori simt că
dacă ar fi să nu îmi fi , eu îţi voi rămâne .
Mi-ai fost soră mică când eu ţi-am fost soră mare. Acum tu-mi eşti mare când eu ţi-s 
mică .

E cald , dar e rece peste
 copaci , la uşi închise ,
 uşi deschise , la ochi de
sticlă fumurie .
E plin , dar e gol prin ore,
pe străzi , prin inimi , 
prin buzunare , e gol
prin palme întinse .
E pauză între oameni 
ce nu se mai cunosc ,
spirite hrănite din miezul
zilei .
Timpul se coace a duminică la soare .