Sunt unele dimineţi în care te trezeşti când
ai tu chef ,( astea sunt dimineţile în care nu
trebuie să mergi la muncă ) şi dezamăgită
constaţi că nu te aşteaptă nici un eveniment
mai de doamne-ajută , nici o întâmplare mai
măruntă şi că tu stăteai pe o bancă în parc
savurând în loc de cafea, timpul verde al
unei pierde dimineţi şi că te durea mai
departe de cot ,( căci dacă te doare în cot nu
e tocmai bine ) de tot ce trebuia să faci într-o
dimineaţă dintr-un şir lung de dimineţi , era
doar un vis de-al tău . Priveşti doar minutele
care se înghesuie în faţa unei dimineţi în care
tu nu ştii - să-ţi pui pantofi sau sandale în
picioare , să pleci sau să te întorci din neplecat , să faci sau să desfaci , orice ....
Şi stai în faţa geamului deschis mirosind sau
irosind încă o dimineaţă în care puteai să faci tot ce-ţi trecea prin minte , te uiţi în
genele betoanelor şi te întrebi de ce sunt toate
pe partea asta şi nu pe cealaltă , de ce stânga
e pe stânga şi nu pe dreapta , dacă faci parte
dintr-o poveste de ce nu eşti prinţesă ....
Îmi strâng gândurile în genunchi , un fel de
pansament ..... Pentru o clipă mi-am întors
capul şi-am dispărut . Cum unde ?Pe Venus !
Azi mi-am zis , ce-ar fi să te aştept , poate
vii puţin mai aproape de-acum decât
de-atunci . Şi m-am pus pe aşteptat , credeam că sunt uşoară , dar aşteptatul zice
nu . Până să vii m-am gândit să încerc să-ţi
scriu o poveste . Şi-am încercat . Totul a
început frumos , cu un împărat şi o împărăteasă , castel , prinţesă , prinţ , iubire....( ştiu că sună a basm ) , deci totul
a fost frumos până când a venit zmeul sau
balaurul cu nu ştiu câte capete şi a mâncat
povestea sau basmul , mă rog....
Mi-am propus să te aştept până la ora opt , adică douăzeci . Mi-am aranjat părul în
oglindă , nu ştiu de ce tocmai atunci aveam
nevoie de lucruri mărunte din geanta mare ,
mi-am pus ochelarii pentru a avea o şansă.
S-a făcut ora nouă , adică douăzeci şi unu .
Am mâncat plăcinţele de la mam , am mutat
lucrurile dintr-o cameră în altă cameră , apoi le-am adus înapoi , am vrut să-mi pun
bigudiuri în păr , dar m-am răzgândit ,
mi-am zis că poate te sperii . Am ascultat muzică şi atunci viaţa m-a strigat :
,,hei , sunt aici !'' .
Mai puţin şi o frumuseţe se
naşte.
Rămân în contemplare.....
În aşteptare , nu . Renunţ .
Pun aşteptarea pe umeraş
până mâine .
Ce dimineaţă...
Ce răsărit...
Dumnezeu
pictează
combinând
culori .
Ce avalanşă
de lumină...
Câtă dimineaţă...
Şi ce răsărit....
Ce poate fi mai
splendid,pe când
adie vântul într-o
amiază caldă,
când din trotuare
trupul în verde mi
se scaldă ?
În verde viu,aprins
în tot ce nu poate
fi cuprins .
Vântul fruntea-mi
răcoreşte,în ochi
îmi joacă o veselă
sclipire,totul e
dumnezeieşte,în
suflet am pace
împletită cu iubire.
Mănăstirea
Prislop...
simt că-i iert
pe semeni ,pe
mine mă iert,
sub marea
aceasta de senin,Dumnezeu mi-e cert.
În mijloc un copac,un singur copac.Şi eu.
Raze înjumătăţite diluându-i umbra lasă
o pată aurie şi nu înţeleg de unde vin tonuri
de violet....Timpul nu te atinge,nici în joacă...
Frumuseţea ta îmi stăruie în gând şi mă
trezesc că te strig,cu toate numele tăcerii,
a pasului atins de mângâierea ierbii....
Neputincios într-un fel aştepţi pe aprilie
când câmpia aceasta îţi va şti violet-auriul
umbrei anume....Tu eşti efortul nesfârşit al
pământului de a vorbi cu cerul .
Astăzi cerul m-a îmbrăţişat şi m-a luat cu el.
M-a aşezat pe un nor şi mi-a spus să-l
colorez . Soarele m-a mângâiat cu o rază
pe ureche şi mi-a şoptit-,,pune-ţi o dorinţă!''
Eu am căzut pe gânduri .
Am muiat pensula în verdele din copaci ,
am împrumutat un pic de galben de la soare,
un pic de la mare şi roşu de pe buze şi am
colorat cerul .
