luni, 26 februarie 2018
duminică, 25 februarie 2018
Cerul mijlociu
Am locuit odată pe un alt tărâm.
Locuitorii tărâmului unde am stat o vreme
nu au un nume pământesc , de aceea el nu
poate fi pronunţat decât cu gândul la partea
nevăzută a lunii . Acolo toate încep cu o
nefastă şi ciudată neînţelegere a oricărui
început . Când am vrut să o pornesc pe
drumul de întoarcere mi s-a spus că numai
în acelaşi timp cu venirea putea să se
înfăptuiască şi plecarea . Am înţeles atunci
că timpul nu se clintea , nu avea lăţime sau
adâncime.Am închis ochii şi mi-am imaginat
nevăzutul , un nevăzut slab , având în el
repetiţia gesturilor umane .
Sunt prinsă în cerul de jos . Încerc să mă
ridic din ce în ce mai mult , să plutesc
deasupra copacilor , să fiu străpunsă de
aspiraţiile lor înălţătoare,să fiu una cu aerul.
Adun în sânge lumina roşiatică a soarelui.
În cămăruţele inimii lipesc tablouri cu lună
şi stele , învăţ să stau peste ape şi câmpii
nemărginite , peste ceaţa dimprejurului
stărilor întunecoase,doar cât să nu mai ating
pământul , sprijinită pe învelişul copacilor
şi nu pe oameni.Am închis ochii şi am văzut
nevăzutul.Nu este greu să faci asta,nu
trebuie decât să-ţi imaginezi un copac cu
frunze îngheţate,un cer mijlociu şi o călăuză
absentă.Şi dintr-o dată totul dispare .
Ce frumoasă dispariţie....
Ce uluitoare revenire la tine.....
Locuitorii tărâmului unde am stat o vreme
nu au un nume pământesc , de aceea el nu
poate fi pronunţat decât cu gândul la partea
nevăzută a lunii . Acolo toate încep cu o
nefastă şi ciudată neînţelegere a oricărui
început . Când am vrut să o pornesc pe
drumul de întoarcere mi s-a spus că numai
în acelaşi timp cu venirea putea să se
înfăptuiască şi plecarea . Am înţeles atunci
că timpul nu se clintea , nu avea lăţime sau
adâncime.Am închis ochii şi mi-am imaginat
nevăzutul , un nevăzut slab , având în el
repetiţia gesturilor umane .
Sunt prinsă în cerul de jos . Încerc să mă
ridic din ce în ce mai mult , să plutesc
deasupra copacilor , să fiu străpunsă de
aspiraţiile lor înălţătoare,să fiu una cu aerul.
Adun în sânge lumina roşiatică a soarelui.
În cămăruţele inimii lipesc tablouri cu lună
şi stele , învăţ să stau peste ape şi câmpii
nemărginite , peste ceaţa dimprejurului
stărilor întunecoase,doar cât să nu mai ating
pământul , sprijinită pe învelişul copacilor
şi nu pe oameni.Am închis ochii şi am văzut
nevăzutul.Nu este greu să faci asta,nu
trebuie decât să-ţi imaginezi un copac cu
frunze îngheţate,un cer mijlociu şi o călăuză
absentă.Şi dintr-o dată totul dispare .
Ce frumoasă dispariţie....
Ce uluitoare revenire la tine.....
Undeva între odinioară şi acum
Eu sunt de la sat , tu de unde eşti ?
În curtea liceului eram mulţi copii , grupuri
gălăgioase (aceştia erau copii de la oraş) şi
grupuri de copii , nu neapărat timizi , dar
mai retraşi în cuminţenia lor căci ei erau
străini acelor locuri , ei erau de la sat .
Ce i-a adus pe toţi împreună , era susţinerea
examenului , dorinţa lor de a ocupa o bancă
într-o sală de clasă din acel liceu . Aceasta a
fost şi dorinţa mea . Şi am împlinit-o .
Şi am fost mândră de mine , a fost un prim
pas în viaţa mea când trebuia să hotărăsc
singură ce voi face pe mai departe , să-mi
iau soarta în mâini . Mă întorceam la sat ,
acasă , la fiecare sfârşit de săptămână, în
fiecare vacanţă şi apoi în fiecare concediu.
Era chemarea acasă , la părinţi , la satul în
care am copilărit căci el , sufletul satului
trăieşte veşnic prin amintiri . Amintirile
care uneori îţi încreţesc faţa a zâmbet,alteori
îţi mângâie dorul de copilărie , de copiii cu
care până în noapte târziu băteam mingea
pe uliţa care era toată a noastră , de râsete
şi ţipete , de-a v-aţi ascunselea prin întuneric
de sărit garduri şi furat cireşe , de atâta
neastâmpăr . Amintirile mă îndeamnă să
scriu o poveste cu suflet mereu tânăr , ele mă poartă pe urmele paşilor mari , apoi din ce
în ce mai mici , prin şcoala cu clasele şi
banca în care o fetiţă cu ochi mari şi două
codiţe lungi îşi deschidea manualele mereu
curioasă . Scormonesc prin amintiri şi încerc
să regăsesc astăzi ceea ce era odinioară .
Acum uliţa este pustie,rece.Oamenii au
îmbătrânit , casele au îmbătrânit şi ele .
Uliţa este înghiţită de iarba crescută aiurea,
casele care odată erau impunătoare acum
sunt neîngrijite , oamenii sunt bătrâni ,
bolnavi , neputincioşi . Dintre toţi copiii care
umpleau uliţa odinioară n-am mai văzut pe
nici unul. Acum şi eu merg mai rar la sat ,
acasă . Suntem înghiţiţi de balaur şi acolo
în burta lui ne luptăm cu efemerul , cu iluziile
Ducem o luptă de supravieţuire în captivitate
Aş alege oricând să mă întorc pe drumul
unde sufletul îmi aleargă cu mult înaintea
picioarelor .
Nu vom lăsa niciodată
timpul să ne fure copilăria.
În curtea liceului eram mulţi copii , grupuri
gălăgioase (aceştia erau copii de la oraş) şi
grupuri de copii , nu neapărat timizi , dar
mai retraşi în cuminţenia lor căci ei erau
străini acelor locuri , ei erau de la sat .
Ce i-a adus pe toţi împreună , era susţinerea
examenului , dorinţa lor de a ocupa o bancă
într-o sală de clasă din acel liceu . Aceasta a
fost şi dorinţa mea . Şi am împlinit-o .
Şi am fost mândră de mine , a fost un prim
pas în viaţa mea când trebuia să hotărăsc
singură ce voi face pe mai departe , să-mi
iau soarta în mâini . Mă întorceam la sat ,
acasă , la fiecare sfârşit de săptămână, în
fiecare vacanţă şi apoi în fiecare concediu.
Era chemarea acasă , la părinţi , la satul în
care am copilărit căci el , sufletul satului
trăieşte veşnic prin amintiri . Amintirile
care uneori îţi încreţesc faţa a zâmbet,alteori
îţi mângâie dorul de copilărie , de copiii cu
care până în noapte târziu băteam mingea
pe uliţa care era toată a noastră , de râsete
şi ţipete , de-a v-aţi ascunselea prin întuneric
de sărit garduri şi furat cireşe , de atâta
neastâmpăr . Amintirile mă îndeamnă să
scriu o poveste cu suflet mereu tânăr , ele mă poartă pe urmele paşilor mari , apoi din ce
în ce mai mici , prin şcoala cu clasele şi
banca în care o fetiţă cu ochi mari şi două
codiţe lungi îşi deschidea manualele mereu
curioasă . Scormonesc prin amintiri şi încerc
să regăsesc astăzi ceea ce era odinioară .
Acum uliţa este pustie,rece.Oamenii au
îmbătrânit , casele au îmbătrânit şi ele .
Uliţa este înghiţită de iarba crescută aiurea,
casele care odată erau impunătoare acum
sunt neîngrijite , oamenii sunt bătrâni ,
bolnavi , neputincioşi . Dintre toţi copiii care
umpleau uliţa odinioară n-am mai văzut pe
nici unul. Acum şi eu merg mai rar la sat ,
acasă . Suntem înghiţiţi de balaur şi acolo
în burta lui ne luptăm cu efemerul , cu iluziile
Ducem o luptă de supravieţuire în captivitate
Aş alege oricând să mă întorc pe drumul
unde sufletul îmi aleargă cu mult înaintea
picioarelor .Nu vom lăsa niciodată
timpul să ne fure copilăria.
vineri, 23 februarie 2018
În noapte
sprijinit uşor
de lună şi
împreună am
stat la taifas
o noapte întreagă bârfind stelele.
Apoi , am adormit obosită visând un destin
de cometă . Când m-am trezit m-am întrebat,
ce înseamnă mâine ? Dacă aş fi îndrăznit să
îmi răspund s-ar fi sfârşit . Şi,s-a născut
fiinţa din mine.... Dimineaţă am fost trup ,
pentru o clipă am renăscut şi eu....
joi, 22 februarie 2018
În seara asta ...
Înşir picuri de ploaie pe aţă , acum când
seara îmi umblă desculţă prin odaie .
Pe sub piele mi se strecoară amintirea
spiralată a unui cal alb prins în ochi de
verde anotimp . În mijloc de mine, mâini
suflecate frământă aluatul tăcerii şi el
creşte atingând profunzimea liniştii când
deodată , un gând răzleţ mă aruncă la
marginea zilei unde nimicul prinde contur.
Afară plouă şi eu înşir picuri pe aţă , din
colţul din dreapta al odăii seara îmi ascultă
spovedania mută .
seara îmi umblă desculţă prin odaie .
Pe sub piele mi se strecoară amintirea
spiralată a unui cal alb prins în ochi de
verde anotimp . În mijloc de mine, mâini
suflecate frământă aluatul tăcerii şi el
creşte atingând profunzimea liniştii când
deodată , un gând răzleţ mă aruncă la
marginea zilei unde nimicul prinde contur.
Afară plouă şi eu înşir picuri pe aţă , din
colţul din dreapta al odăii seara îmi ascultă
spovedania mută .
miercuri, 14 februarie 2018
Senzaţie ....
Trăiesc o senzaţie ciudată . Mă simt ca
într-un ou care vibrează şi am senzaţia
că ceea ce văd şi simt în jurul meu se poate
transforma în ceva ce acum nu se vede .
Presimt ceva minunat în spatele tuturor
lucrurilor pe care le văd , a gândurilor ,
a senzaţiilor pe care le am . Simt că , dacă
aş întinde mâna spre ceva , este posibil ca
mâna mea să treacă prin acel ceva , simt
că este posibil să ating norii cu pielea , cu
interiorul respiraţiei . Senzaţie de irealitate,
de vis , că urmează să deschid ochii şi să mă
trezesc în clipa următoare şi să văd cu
adevărat .
într-un ou care vibrează şi am senzaţia
că ceea ce văd şi simt în jurul meu se poate
transforma în ceva ce acum nu se vede .
Presimt ceva minunat în spatele tuturor
lucrurilor pe care le văd , a gândurilor ,
a senzaţiilor pe care le am . Simt că , dacă
aş întinde mâna spre ceva , este posibil ca
mâna mea să treacă prin acel ceva , simt
că este posibil să ating norii cu pielea , cu
interiorul respiraţiei . Senzaţie de irealitate,
de vis , că urmează să deschid ochii şi să mă
trezesc în clipa următoare şi să văd cu
adevărat .
luni, 12 februarie 2018
De ce vrei să ajuţi ?
Am încercat de multe ori să ajut omul care,
credeam eu , are nevoie de ajutor.
Că se afla într-o situaţie din care nu ştia cum
să iasă,că era confuz şi nu ştia pe ce drum
să o apuce,că în unele momente ale vieţii îi
era greu să ia o decizie neştiind care ar putea
fi corectă,că....Şi atunci , eu ce fac? Mă ofer
să îl ajut fiind convinsă că omul pe care
tocmai mă strădui să îl ajut nu poate.
Şi oricâtă strădanie din partea mea,nu
reuşeam,ajutorul nu a fost acceptat .
Credeai că mă ridic deasupra ta şi că mă
cred mai grozavă decât tine ? Nu,nu sunt
mai grozavă.După mai multe eşecuri mi-am
dat seama ce greşeală mare am făcut.
Adică cine sunt eu să ştiu dacă şi cine trebuie
ajutat ? Nici măcar nu am întrebat dacă are
nevoie de ajutorul meu , dacă vrea şi ce vrea,
fără să mă gândesc măcar o clipă că îi
invadez spaţiul şi viaţa . Da, chiar aşa ,cine
sunt eu să ştiu cine trebuie ajutat , de unde
să ştiu eu ce e bine pentru celălalt? Dacă e
corect sau greşit , dacă e drept sau nedrept,
dacă are nevoie sau nu de o experienţă
anume , dacă nu cumva drumul lui în viaţă
trece prin acel punct din care eu tocmai mă
chinui să-l scot ? Adevărul este că nu am de
unde să ştiu , pentru că pur şi simplu în locul
acela nu sunt eu şi nu îi cunosc drumul . Nu
ştiu ce şi-a propus acea fiinţă pentru viaţa
asta , nu ştiu de ce trăiri are nevoie pentru
a se desăvârşi . De ce aş vrea să ajut pe
cineva , de ce aş vrea să-l critic din intenţii
bune , de ce aş vrea să-i arăt cuiva drumul
bun ? Este o manifestare generoasă ?
Cu cât mai mare este străduinţa ta , cu atât
mai multă rezistenţă va opune celălalt .
Cumva , îi transmiţi subtil sau direct că ceva
nu este în regulă cu el şi că trebuie să se schimbe . Fiecare fiinţă poate face alegerile
pe care doreşte să le facă . Şi nimeni nu are
dreptul să interfereze cu alegerile sale .
Pentru că nimeni nu ştie ce e bine şi ce nu e
bine . Pentru că binele e relativ . Şi pentru că
fiecare fiinţă a venit aici pentru propriul
său drum . Adică , treaba ta e cu tine .
Poţi totuşi să ajuţi ? Da , având încredere în
celălalt , acceptând , fiind compasiv,generos,
cald , oferind spaţiu celorlalţi pentru a face
alegerile pe care le consideră potrivite .
Dând voie oamenilor să greşească .
Privind cu respect procesul fiecăruia .
Sprijinind când ţi se cere şi,sau ţi se permite.
Am înţeles că trebuie să-i las pe ceilalţi să
decidă dacă şi când au nevoie de ajutor ,
lăsându-i să fie cum aleg să fie,acceptând că
totul are un motiv să fie aşa cum este .
Mâna pe care ţi-am întins-o nu a fost o
invitaţie la dans , a fost o invitaţie la
încredere .
credeam eu , are nevoie de ajutor.
Că se afla într-o situaţie din care nu ştia cum
să iasă,că era confuz şi nu ştia pe ce drum
să o apuce,că în unele momente ale vieţii îi
era greu să ia o decizie neştiind care ar putea
fi corectă,că....Şi atunci , eu ce fac? Mă ofer
să îl ajut fiind convinsă că omul pe care
tocmai mă strădui să îl ajut nu poate.
Şi oricâtă strădanie din partea mea,nu
reuşeam,ajutorul nu a fost acceptat .
Credeai că mă ridic deasupra ta şi că mă
cred mai grozavă decât tine ? Nu,nu sunt
mai grozavă.După mai multe eşecuri mi-am
dat seama ce greşeală mare am făcut.
Adică cine sunt eu să ştiu dacă şi cine trebuie
ajutat ? Nici măcar nu am întrebat dacă are
nevoie de ajutorul meu , dacă vrea şi ce vrea,
fără să mă gândesc măcar o clipă că îi
invadez spaţiul şi viaţa . Da, chiar aşa ,cine
sunt eu să ştiu cine trebuie ajutat , de unde
să ştiu eu ce e bine pentru celălalt? Dacă e
corect sau greşit , dacă e drept sau nedrept,
dacă are nevoie sau nu de o experienţă
anume , dacă nu cumva drumul lui în viaţă
trece prin acel punct din care eu tocmai mă
chinui să-l scot ? Adevărul este că nu am de
unde să ştiu , pentru că pur şi simplu în locul
acela nu sunt eu şi nu îi cunosc drumul . Nu
ştiu ce şi-a propus acea fiinţă pentru viaţa
asta , nu ştiu de ce trăiri are nevoie pentru
a se desăvârşi . De ce aş vrea să ajut pe
cineva , de ce aş vrea să-l critic din intenţii
bune , de ce aş vrea să-i arăt cuiva drumul
bun ? Este o manifestare generoasă ?
Cu cât mai mare este străduinţa ta , cu atât
mai multă rezistenţă va opune celălalt .
Cumva , îi transmiţi subtil sau direct că ceva
nu este în regulă cu el şi că trebuie să se schimbe . Fiecare fiinţă poate face alegerile
pe care doreşte să le facă . Şi nimeni nu are
dreptul să interfereze cu alegerile sale .
Pentru că nimeni nu ştie ce e bine şi ce nu e
bine . Pentru că binele e relativ . Şi pentru că
fiecare fiinţă a venit aici pentru propriul
său drum . Adică , treaba ta e cu tine .
Poţi totuşi să ajuţi ? Da , având încredere în
celălalt , acceptând , fiind compasiv,generos,
cald , oferind spaţiu celorlalţi pentru a face
alegerile pe care le consideră potrivite .
Dând voie oamenilor să greşească .
Privind cu respect procesul fiecăruia .
Sprijinind când ţi se cere şi,sau ţi se permite.
Am înţeles că trebuie să-i las pe ceilalţi să
decidă dacă şi când au nevoie de ajutor ,
lăsându-i să fie cum aleg să fie,acceptând că
totul are un motiv să fie aşa cum este .
Mâna pe care ţi-am întins-o nu a fost o
invitaţie la dans , a fost o invitaţie la
încredere .
duminică, 11 februarie 2018
Duminica mea zâmbeşte
M-am trezit tare de dimineaţă să nu las
Duminica să aştepte la uşa încuiată.
I-am ieşit în întâmpinare cu braţele cu
braţele desprinse din umăr înconjurând-o
cu o mare de linişte la fel de firesc precum
cerul înveleşte pământul în aripile sale .
Clipea uşor şi nu vorbea.Cerea ceva în taină,
eu nu ştiam ce vrea...dar, am poftit-o în casă
să împărţim splendori .
Ea,atât de frumoasă...şi îmbrăcată în culori..
Îi sărut orele pline de zâmbete ce răspândesc
parfum de flori . Opresc timpul cu lanţuri
de sticlă albastră,soarele rămâne agăţat
în a mea fereastră pentru celelalte duminici.
Duminica să aştepte la uşa încuiată.
I-am ieşit în întâmpinare cu braţele cu
braţele desprinse din umăr înconjurând-o
cu o mare de linişte la fel de firesc precum
cerul înveleşte pământul în aripile sale .
Clipea uşor şi nu vorbea.Cerea ceva în taină,
eu nu ştiam ce vrea...dar, am poftit-o în casă
să împărţim splendori .
Ea,atât de frumoasă...şi îmbrăcată în culori..
Îi sărut orele pline de zâmbete ce răspândesc
parfum de flori . Opresc timpul cu lanţuri
de sticlă albastră,soarele rămâne agăţat
în a mea fereastră pentru celelalte duminici.
sâmbătă, 10 februarie 2018
Dincolo ....
Un colţ de fereastră s-a deschis şi mi s-a
dezvăluit un cer învelitor. Fiorul fulgerului
de dincolo m-a traversat atingând genele
mele uimite clipind . Privirea a atins magia
intim fuzionată cu misterul unui tărâm
fermecat . Fericirea privirii strălucind de
lumină a întâlnit iubirea nemărginită
respirată în loc de aer.Dincolo este atingerea
rafinată a degetelor căutându-se şi dincolo
de mângâierea de mătase caldă , dincolo de
preschimbări , dincolo de ticăitul unui ceas ,
de lumea acestei forme obişnuite , dincolo
de tot ce ştiu şi nu ştiu .
dezvăluit un cer învelitor. Fiorul fulgerului
de dincolo m-a traversat atingând genele
mele uimite clipind . Privirea a atins magia
intim fuzionată cu misterul unui tărâm
fermecat . Fericirea privirii strălucind de
lumină a întâlnit iubirea nemărginită
respirată în loc de aer.Dincolo este atingerea
rafinată a degetelor căutându-se şi dincolo
de mângâierea de mătase caldă , dincolo de
preschimbări , dincolo de ticăitul unui ceas ,
de lumea acestei forme obişnuite , dincolo
de tot ce ştiu şi nu ştiu .
Cu gândurile-n palmă
Cu bărbia în palma stângă şi cotul sprijinit pe
genunchiul străin de mine
parcă,gândesc.
Multe gânduri,prea multe
Încerc să-mi fac loc
printre ele,răzbat cu greu
mă împotmolesc.Coatele
mele sunt prea moi....şi mă lovesc de el,de cel
care cu o disperare bolnavă mă urmăreşte.
Mă lupt cu el , transpir,obosesc.
Îi dau drumul să plece.... La sfârşit rămâne
doar spaima şi acel sentiment de pustietoare
siguranţă a limitelor , dintre ceva putred şi
ceva sănătos.Îmi iau gândurile în palmă şi
suflu peste ele . Dacă întind mâna,aş putea
avea certitudinea existenţei mele între
genunchi şi bărbie .
miercuri, 7 februarie 2018
Merg să-mi caut un loc cald .....
urăşti aşa de tare ?
Cu ce ţi-am greşit de
asupra mea te-ai
năpustit ? Rupi bucăţi
din mine , păi da , îţi
convine .... că sunt
moale ( era să scriu şi
pufoasă 😊 ) . De te
crezi aşa grozav
muşcă din piatră de
munte , nu din oasele
mele mărunte . Mergi
de te luptă cu zmei,nu
cu oameni mărunţei.
Nu , nu eşti o întâmplare.... de unde vii ? Din cerurile
înalte sau din adâncime ? Răsari din hăul negru ? Cobori
din lumi stelare ? Nu mai pot vorbi acum , sunt toată
îngheţată , merg să-mi caut un loc mai cald să fiu eu cu
mine toată . Ştii , nici eu nu te plac , nu mai sta în calea mea.
Du-te , pleacă-n lumea ta . Eu atât am avut de zis , nimic
altceva .
duminică, 4 februarie 2018
Simţiri
Dacă ai şti ce uriaşă şi incredibilă forţă
se ascunde în spatele sufletului tău , ai
lăsa deoparte lumea şi te-ai cufunda în
tine şi te-ai dezmierda cu cuvintele
înţelepţilor şi apa vie a aştrilor , în fluidul
dulce al netimpului şi ai zbura fără hotar
de-a lungul întinderii iubirii cea fără de
început . Dacă ai cunoaşte limba îngerilor
ai privi înmărmurit în fiecare dimineaţă
cum răsare soarele şi ai învăţa să aştepţi
măreţul spectacol pe piscul cel mai înalt
al minţii tale . Dacă ai şti susurul vântului
te-ai pierde în chemarea de niciunde către
pretutindeni , te-ai desprinde din nimic şi
ai deveni totul . Dacă ai prinde clipa , nimic
nu ar mai avea sens în ordinea celei mai
înalte ordini .
se ascunde în spatele sufletului tău , ai
lăsa deoparte lumea şi te-ai cufunda în
tine şi te-ai dezmierda cu cuvintele
înţelepţilor şi apa vie a aştrilor , în fluidul
dulce al netimpului şi ai zbura fără hotar
de-a lungul întinderii iubirii cea fără de
început . Dacă ai cunoaşte limba îngerilor
ai privi înmărmurit în fiecare dimineaţă
cum răsare soarele şi ai învăţa să aştepţi
măreţul spectacol pe piscul cel mai înalt
al minţii tale . Dacă ai şti susurul vântului
te-ai pierde în chemarea de niciunde către
pretutindeni , te-ai desprinde din nimic şi
ai deveni totul . Dacă ai prinde clipa , nimic
nu ar mai avea sens în ordinea celei mai
înalte ordini .
joi, 1 februarie 2018
Voi unde sunteţi în taina lui Acum ?
Cântecul primirii pluti peste tot , frumos
dăltuind timpul....
Îmi lasă acordul , limpezirea să mă atingă
până în străfunduri şi apoi pleacă .....
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)