Mi-e dor cumplit să merg desculță prin primăvară , să stau la umbra cireșului înflorit , să-mi ningă petale albe pe gene , prin risipirile mele .... Să desenez cu degetul în țărână îngeri și să-i ridic la verde , mi-e dor de cântul mugurilor ce dau în floare și de dansul fluturilor , mi-e dor să alerg până sânger vânt , să mă înveșmânt frunză rară , din piept inima să sară pe brațe moi de culmi și-n loc să-mi pun ramuri cu flori . Mi-e dor să prind culoare și-n flori albe să înfloresc , de sub frunză să privesc miracolul . Mi-e dor să picur gând de verde crud , să cânt dezgolind margini de orizont . Te iubesc primăvară și te plâng de tot ce te doare , lasă-mă să te strâng iar la sân .
E frig de iarnă E gând spre capătul lumii E tăcere imensă și râs de copil E vaiet peste vreme E azi și e mâine E tot și nimic E întuneric și stele E lună prin noapte E alb pe tâmplă E ochi sub pleoapă E cer cu îngeri E gol și plin E cădere și e zbor E gând înspre sfinți E devreme și e târziu E mirare de toate E infinit și e Dumnezeu E rugă în palme E întrebare firească E răspuns șoptit E plutire și e pană de înger E sunet de viori și un pic de pian
Mi-a surâs rotund dimineața , I-am surâs și eu , tot rotund . Parcă își schimbase nuanța Când am vrut să o cuprind Și am vrut să-i sorb seva Ce curge și mă înfioară , Când săgeata lui Kamadeva În inimă mi-a pătruns ușoară . Și l-am dojenit pe zeul indi care M-a țintit în piept c-o floare Reînviindu-mi sentimentul de amor Pierdut odată cu impresia de zbor . Kamadeva îmi zâmbește și dispare Călărind pe papagal până dincolo de zare, Până în nemărginire. Eu,cu iubirea-n piept rămân mută de uimire.
Ce-aș mai putea să cuget acum în prag de seară , când toată ziua am umblat pe-afară ducându-mi temerile-n spate sperând să-nghețe ? Și ce nămeți am străbătut .... fără să mă gândesc că pot ajunge la Polul Sud , nu aud decât crivățul ăsta zălud ce mă mână-ndărăt , ce taie în oase și mă descoase de toate prelungirile mele . ,,De ce rătăcești pe-aici ? De unde ai venit să te întorci !'' îmi spun cele șapte voci din capul meu . Lumina funie se face , mi se înfășoară rece peste gât , vreau să strig dar nu pot , privirea mi se întunecă , cad și atât ..... Undeva în depărtare se aude așa , ca o părere , clopotul lunii bătând a înserare .
Ocupată fiind , să cos ale zilei buzunare rupte , N-am văzut când s-a lăsat cu noapte , Când s-a lăsat cu stele și s-a lăsat cu lună . În încăpere amestecate sunete răsună Și s-a lăsat cu frig , pot pe el să mă supăr ? Iau un colț de noapte și cu el mă acopăr . E noapte afară , e noapte în mine Și cum nimeni să-mi țină de urât nu vine Ascult concerte de dor și îmblânzire . Când somnul pune pe mine stăpânire Mă visez al marilor orchestre dirijor Prin universul muzicii mereu rătăcitor . Mâine voi coase din nou ale zilei rupte buzunare , Prin crăpături să nu-și piardă a ei splendoare .
Învață-mă să zbor până la stele și dincolo de ele , să măsor cu un gând distanța până la pământ , Învață-mă să mă avânt într-un zbor senin , cu surâsuri discrete și voalate , cu eternități de farmec eteric și de transparențe dulci și mângâietoare . Învață-mă pe mine , ființă de lut , să zbor până la stele și chiar mai departe , în absolut .... Învață-mă să zbor până la stele și mai departe de ele , Până înspre infinit , într-un zbor nemaiîntâlnit , Să zbor în culorile vitezei , să sorb căile amiezii Acolo , printre stelele fără număr ce mi se așează pe umăr. Acolo unde nu mai știu unde sunt toți Și nu mai știu unde-s eu , acolo , până la Dumnezeu . Învață-mă , până la stele și dincolo de ele să zbor.....
Îți mai amintești de fata din nori ? Acea fată ce purta rochie scurtă cu flori , Cu părul lung lăsat pe spate ce-ți dădea fiori , Fata ce pășea desculță , parcă plutea și timidă te privea ? Erai de multe ori cu capul în nori Și-ai îndrăznit , ai ridicat-o de subțiori Și nu pe buze ai sărutat-o , ci pe obrăjori . Sigur îți amintești cum mergeai la ea multe nopți la rând Și îi povesteai despre pământ , despre pământene , Când ea curioasă te privea pe sub gene Și a râs ca un copil , rugându-te să o cobori Pentru o clipă din cerul senin , dar tu te-ai speriat Și te-ai ascuns într-o sticlă de vin . Nu , n-a fost vis , așa ți-a fost prescris În mii de culori să o cunoști pe fata din nori . Spune,îți mai amintești cum alergați printre nori împreună?
